Ce știm și ce nu știm despre 23 August 1944

În condițiile în care Armata Roșie invadase deja România, desprinderea țării din Alianța cu puterile Axei era o necesitate. Imediat după demiterea și arestarea lui Antonescu, România a ieșit din alianța cu puterile Axei și a declarat război Germaniei și Ungariei.

Acordul de armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, a fost semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944. România a fost obligată la plata a 300 de milioane de dolari despăgubiri către URSS sub formă de bunuri.

Un alt efect al acordului a fost și revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum și Basarabia și Bucovina de nord cedate Uniunii Sovietice, în 1940, rămâneau în posesia acestora.

Actul de la 23 august 1944 a accelerat înaintarea aliaților spre granițele Germaniei. Armata română a participat atât la operațiunile împotriva Germaniei naziste de pe teritoriul său, cât și la cele din Ungaria și Cehoslovacia.

Europa Liberă a discutat cu istoricul Matei Gheboianu despre momentul 23 august 1944 și implicațiile sale, dar și despre minciunile pe care propaganda comunistă le-a insinuat nu doar în manualele de istorie, ci și în mentalul colectiv, cu efecte pe termen îndelungat.

Au trecut 79 de ani de la momentul 23 august 1944. Regele a fost aruncat într-un con de umbră, iar propaganda comunistă l-a șters total din cărțile de istorie. Despre actul de la 23 august 1944, istoricul Matei Gheboianu a afirmat pentru Europa Liberă: 

„Actul de la 23 august a fost un act unic în această parte a Europei, deoarece un stat partener al lui Hitler s-a ridicat împotriva acestuia. Personajul principal al acestui moment este Regele Mihai care a reușit să strângă în jurul său o serie de lideri militari – Dumitru Dămăceanu, Constantin Sănătescu, Ion Mocsoni Styrcea, Grigore Niculescu Buzești, Mircea Ionnițiu, dar și politici – Iuliu Maniu, C.IC. Brătianu (Dinu), Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu, care au susținut poziția regelui, de ieșire din parteneriatul cu Germania nazistă.

În după-amiaza zilei de 23 august, în jurul orei 16:00, mareșalul Ion Antonescu, cel care se intitula conducătorul statului, a venit într-o audiență la regele Mihai. Discuția celor doi a fost una în contradictoriu, regele cerându-i mareșalului ca România să iasă din război. Acesta a refuzat, neținând cont de opinia regelui pe care îl considera încă un copil.

Refuzul lui Ion Antonescu l-a determinat pe rege să pună în acțiune planul de reținere a mareșalului, folosind cuvintele cheie: „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!”.

Ion Antonescu a fost reținut pentru câteva ore în Palatul Regal, în fosta cameră a timbrelor a lui Carol al II-lea, pentru ca apoi să fie preluat de către comuniști și ținut într-o casă conspirativă din Vatra Luminoasă.

În seara zilei de 23 august, la radio a fost transmis mesajul regelui prin care anunța: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”. Generalul Constantin Sănătescu a primit sarcina de a forma un nou guvern, iar armata română a trecut de partea puterilor aliate.”

„În anul 1948, 23 august devine zi națională ca urmare a abdicării Regelui Mihai din 30 decembrie 1947 și impunerea Republicii Populare Române. Propaganda comunistă a rescris evenimentele din 23 august 1944, astfel că rolul central în acest act a fost cel al comuniștilor, ajungându-se ca în anii 1960 regele Mihai și mareșalul Antonescu să nu mai fie pomeniți”, a precizat istoricul Matei Gheboianu într-un interviu pentru Europa Liberă.

Foto copertă: Adevărul.ro

Dan AGACHE