-1.2 C
Reșița
luni, 20 ianuarie 25

Cel mai tânăr ambasador al Caraș-Severinului este Ianis Franț

Concursul „Tânărul ambasador”, organizat de Clubul Lions Onix Reșița, și-a desemnat câștigătorii. Ianis Franț, elev în clasa a 9-a la Liceul teoretic „Traian Vuia” din Reșița, este cel care a ieșit primul la această întrecere, locurile doi și trei fiind ocupate de alți patru tineri elevi.

Tema din acest an a fost „Voluntariat” și în doar 4 minute, cei 20 de candidați înscriși în concurs au încercat să convingă juriul (format din profesori și oameni de afaceri) că proiectul lor este cel mai bun.

Fără telefon, laptop sau alte mijloace de informare, elevii înscriși au încercat să convingă juriul că proiectul lor este cel mai bun. A reușit Ianis Franț. Oricum, toți participanții au primit diplome, iar cei care s-au situat pe locurile 1, 2 și 3, și bani”, a spus dr. Felicia Quint, din partea clubului Lions Onix Reșița, cea care a organizat această competiție dedicată tinerilor între 14 și 18 ani.

Toți cei 5 câștigători ai concursului, respectiv primul loc și (se speră) cei doi de pe locurile doi și trei, vor merge la faza națională a concursului, care va avea loc în acest an la Deva. Iar mai apoi, câștigătorul pe plan național va merge în Franța, la Bordeaux, unde va avea loc faza finală și își va susține proiectul în limba engleză (și nu în franceză, cum ar fi fost de așteptat).

Daniela TUDOR

 

1 COMENTARIU

  1. și își va susține proiectul în limba engleză (și nu în franceză, cum ar fi fost de așteptat).

    Lions e în franceză sau în engleză?
    Dar Onyx? 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei