24.7 C
Reșița
vineri, 12 august 22

Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun lunar la Primăria municipiului Reșița

La ghișeele Direcției de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Reșița se pot depune în perioada 1 – 20 a fiecărei luni, solicitările pentru alocarea ajutorului social pentru încălzire. Despre numărul celor care au depus deja cereri în această lună, Lidia Roșianu – directorul executiv al Direcției de Asistență Socială a precizat pentru Reper24:

„Dacă în 2018 s-au înregistrat 400 de cereri, în 2019 au fost 279 iar în 2020 – 225 de cereri, anul acesta, în prima lună de primire a solicitărilor, am înregistrat deja 528 de solicitări. 480 dintre acestea sunt pentru acordarea ajutorului de încălzire cu gaze naturale, 21 pentru cei care se încălzesc pe bază de energie electrică și 28 de cereri pentru ajutor la încălzirea cu lemne“.

De aceste ajutoare pentru încălzire beneficiază persoanele vulnerabile al căror venit mediu net pe membru de familie nu depășește 1386 de lei, iar în cazul persoanelor singure venitul să fie mai mic de 2053 de lei. Ajutoarele se acordă în baza unei cereri și a unei declarații pe proprie răspundere, iar banii se plătesc lunar pentru perioada 1 noiembrie  – 31 martie.

spot_img

Valoarea ajutoarelor diferă în funcție de veniturile fiecărui solicitant și au valori cuprinse  între: 25 și 250 de lei lunar pentru încălzirea cu gaze naturale, 50 și 500 de lei în cazul încălzirii cu energie electrică, iar pentru cei care folosesc drept materie primă lemnul, ajutorul este cuprins între 32 și 320 de lei, a mai precizat directorul Lidia Roșianu.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei