fbpx
2.7 C
Reșița
sâmbătă, 20 aprilie 24

Cine împarte… sau cum știm doar să furăm

Mai deunăzi am citit o informație care, la prima vedere, ar trebui să stârnească râsul; de fapt este chintesența actuală a nației române: furăm, păcălim, înșelăm, facem tot ce putem să țepuim statul care, la rândul lui, ne cam trage preșul de sub picioare.

Despre ce este vorba: medicii de la Direcția de Sănătate Publică Bacău au emis un buletin de analiză în baza căruia directoarea Mihaela Arim încasează un spor de 12% pentru „solicitare neuro-psihosenzorială“. Aceasta încasează lunar un spor de 12% la salariul de bază, ce înseamnă 1.200 de lei în fiecare lună. „Solicitare neuro-psihosenzorială (atenție, memorie, văz) în cursul activităților ce implică analiza și emiterea de decizii în timp util, incluzând și gestionarea diverselor stări conflictuale și litigii”, se menționează în buletinul de analiză.

Angajații DSP Bacău primesc sporul menționat anterior pentru că le este afectată memoria și vederea de luarea deciziilor, adică exact ceea ce trebuie să facă conform fișei postului și pentru care sunt remunerați.

Vă vine să credeți? Și asta nu e nimic în comparație cu imaginația (cel puțin bolnavă) a celor ce întocmesc astfel de rapoarte. Medicii respectivi (de la DSP Bacău, vă reamintesc) cred că și susținerea audiențelor reprezintă un risc de îmbolnăvire și îi îndreptățește pe colegii lor să primească spor de condiții vătămătoare.

„Risc de îmbolnăvire prin contactul cu adresanți bolnavi sau aparținători ai acestora (bacterii, fungi, virusuri) sau în stare de purtători, în cursul activităților specifice (audiențe, activități de investigație și cercetare a diferitelor probleme specifice în unități sanitare sau la cererea diferiților solicitanți)”, au stabilit reprezentanții DSP Bacău.

Și reclamațiile și petițiile prezintă un pericol real pentru angajații Direcției de Sănătate Publică Bacău. „Risc toxico-alergic generat de contactul cu documente, registre, evidente contabile, facturi, acte medicale provenite, reclamații, petiții, din diverse surse (unități sanitare, petenți), fișe de tratament, acte cu vechime variabilă, arhivate și în diverse stări de degradare care generează pulberi celulozice, minerale, cerneluri vechi”, consemnează medicii în buletinul de analiză, potrivit Ziarului de Bacău.

Dar cel mai „tare“ mi se pare sporul pentru… scrisul la calculator: „Gestualitate specifică ce implica solicitarea extremităților distale (articulații) ale membrelor superioare, specifice în cursul activității de introducere a datelor pe PC, sistem informatic și redactare în timp redus a unui volum mare de date”, se mai arată în buletinul de expertiză întocmit de medicii DSP Bacău.

Pentru toate aceste „grave probleme pentru sănătatea lor“, personalul încasează, lună de lună, sporuri peste sporuri. De ce? „Pentru că se poate“, spunea un amic hâtru. Pentru că nimeni nu-i verifică, pentru că „organele abilitate“ dorm în izmene sau, mai rău, închid ochii și apelează la aceeași medici pentru a obține și ei astfel de sporuri.

E corect? E moral? E legal?… Dar cine să mai spună ce e drept, corect, moral ori legal, cine?

Sursă foto: Idrilog

Dan AGACHE

3 COMENTARII

  1. Păi, dacă așa-i legea… N-am priceput niciodată chestia asta cu sporurile.
    Treaba ar trebui să fie simplă: ăsta-i postul, astea-s atribuțiile, astea-s cerințele de calificare și abilități, ăștia-s banii! Cine vrea și poate, acceptă și e angajat, cine nu, nu!
    Da, și să nu uit: cerințe de studii superioare, sporuri de masterat și doctorat, pentru atribuții pe care le poate îndeplini lejer un absolvent de liceu (ca să nu spun că un copil cu 5 clase de la o clasă serioasă de informatică)!

  2. „Risc de îmbolnăvire prin contactul cu adresanți bolnavi …

    Dar cine să mai spună ce e drept, corect, moral ori legal, cine?“

    Milițienii, prin purtător (capabil și) de cuvânt?

    • Da, „milițienii”… Ghilimelele înseamnă extinderea termenului la politruci și sindicaliști (de fapt, tot politruci, așa cum s-a văzut deja)… legi proaste = marjă de negociere pt agonisirea de voturi de la cei de-o teapă cu ei🤔🤔🤔

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei