Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE. Acestea sunt fenomenele anunțate de Institutul național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor pentru mai multe bazine hidrografice din țară, între care și Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte Acumulării Porţile de Fier I.
Un semnal de alarmă asemănător a fost lansat și se ISU Semenic, care avertizează asupra unor posibile depășiri ale COTELOR DE INUNDAȚIELa nivelul județului Caraș-Severin. Pentru contracararea unor posibile evenimente nedorite ISU Semenic a luat următoarele măsuri:
„Au fost notificate, prin ROALERT/e-mail, toate primăriile, operatorii economici surse de risc, structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la avertizarea emisă, în vederea aplicării măsurilor necesare;
La nivelul dispeceratului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin se va monitoriza evoluția situației, în urma manifestării de fenomene meteorologice periculoase pentru alocarea forțelor necesare în cazul producerii de situații de urgență;
A fost dispusă instituirea permanenţei la sediul primăriilor.
Autorităţile publice locale și instituțiile județene trebuie să fie în alertă, pregătite pentru a veni în ajutorul populaţiei, conform atribuțiilor. Toți factorii responsabili vor lua măsurile necesare pentru prevenirea, gestionarea promptă a situațiilor de urgență și limitarea efectelor manifestării fenomenelor prognozate.
În cazul apariţiei unor eventuale situaţii deosebite generate de fenomene meteorologice, factorii responsabili trebuie să asigure transmiterea rapoartelor operative, în maxim 24 de ore de la declanşarea evenimentului şi nu mai târziu de 12 ore de la încetarea evenimentului.
Se va avea în vedere asigurarea fluxului informațional operativ pe toate palierele, pentru o evaluare realistă și gestionare operativă a tuturor evenimentelor generate de manifestarea fenomenelor prognozate“ se precizează în comunicatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.
Dan AGACHE
















