Ajuns anul acesta la cea de a doua ediție, Festivalul Fermierilor se dorește a fi o reunire a fermierilor din zona comunei Obreja, cei care cresc împreună peste 4 mii de capete de ori și câteva sute de vaci. Manifestarea, organizată de primăria comunei Obreja și un grup de fermieri, s-a dovedit un succes.
Bucate tradiționale, ceaune cu papricaș de oaie, brânză și răchie fiartă, dansuri și soliști de muzică populară au marcat atmosfera de sărbătoare a festivalului desfășurat sâmbătă pe esplanada din localitate. In afara expozitiilor cu produse, organizatorii au pregatit si un program artistic, la festival fiind invitati sa participe: Mariana Barsan, Bianca Glavan, Petrisor Pelalo si Crista Varga. Atmosfera va fi intretinuta de Formatia Nicolae Sporea.
Am stat de vorbă cu unul dintre ciobani, Ghiță Oșanu: „Am avut un an greu; lipsa vaccinurilor, boala care a decimat animalele, seceta care a pus în pericol hrana oilor peste iarnă, toate acestea ne-au costat. Dar una peste alta ne-am descurcat, pentru că atunci când ești căzut trebuie să te ridici, Pentru tine și pentru cei ce depind zi de zi de tine. Acum e sărbătoare, cântec, joc și voie bună. Lăsăm grijile de-o parte și ne veselim. Mâine din nou la muncă“ a declarat acesta.
Din păcate răchia, rece sau fiartă, a dezlegat poate prea mult limbile mesenilor, a aprins patimi mai vechi iar petrecerea s-a încheiat cu o altercație în care au fost implicate mai multe persoane care și-au împărțit pumni, picioare și lovituri cu obiecte contondente. A intervenit poliția, iar răniții au primit îngrijiri medicale la spital, și niciunul dintre ei nu a dorit să rămână internat. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
Dan AGACHE




















