Timp de două zile, 16 cadre militare de la Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin s-au întâlnit cu specialiștii Antidrog (CPECA), pentru a se informa în privința consumului de droguri.
Pe lângă cunoștințele generale dobândite, jandarmii au exersat și strategiile de identificare a consumatorilor de droguri, dar și a modalităţilor de derulare a activităţilor interactive de prevenire a consumului de stupefiante.
Mai mult, cele 16 cadre militare au înțeles cum trebuie să acorde asistenţă consumatorilor de droguri și ce modalități se folosesc în privința schimbării comportamentului adictiv al acestora.
Tematica privind problematica consumului de droguri la nivelul județului a fost completată de specialiștii din cadrul S.C.C.O. Caraș-Severin, cu aspecte specifice ce țin de activitatea acestora.
Elena FRANȚ