Fonduri europene pentru comuna Ezeriș. Administrația condusă de edilul Ioan Rusu a reușit să obțină finanțare pentru amenajarea unui parc fotovoltaic care să acoperire consumul propriu de energie electrică al instituțiilor publice din Ezeriș. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute de primarul Ioan Rusu și ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Viitorul parc fotovoltaic va fi amplasat între cele două localități componente Ezeriș și Soceni și va avea o capacitate de aproximativ 400 de kw. Valoarea investiției este de aproximativ 360.000 de euro.
„Este un proiect important pentru comunitatea locală, acesta asigurând independența energetică a mai multor instituții publice. Vom alimenta toate clădirile aflate în patrimoniul comunei: școli, cămine culturale, clădiri administrative, dispensar, alimentarea cu apă, stațiile pompare de la rețeaua de canalizare, iluminatul public”, a precizat primarul Ioan Rusu.
Proiectul „Construire Parc Fotovoltaic pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică al comunei Ezeriș” este finanțat în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Karina TINCUL