Conducători auto, dar și pasageri, amendați pe drumurile din Caraș-Severin!

Sute de amenzi contravenționale au fost aplicate la finalul săptămânii trecute pe drumurile din Caraș-Severin. Și de această dată, marea majoritate au fost acordate șoferilor care au apăsat prea tare pedala de accelerație. Sancționați au fost și conducătorii auto, dar și pasagerii care au fost prinși fără centura de siguranță.

Polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive pentru siguranța traficului rutier.

Pentru abaterile constatate, au aplicat 491 de sancțiuni contravenționale, dintre care 231 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

53 conducători auto și 4 pasageri au fost sancționați contravențional pentru că nu au purtat centura de siguranță pe timpul deplasării.

8 conducători auto care au depășit cu peste 50 km/h, respectiv cu peste 70 km/h limitele legale de viteză, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Alte 24 de permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

Pentru abaterile constatate au fost reținute în vederea suspendării 35 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Controalele au continuat și luni, atunci când polițiștii rutieri cărășeni au acționat pe drumurile publice din județ pentru verificarea legalității transportului public de persoane. În acest context au fost verificate peste 100 de autovehicule, dintre care 25 destinate transportului de elevi. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate la regimul rutier, fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

„Acțiuni de tipul Truck&Bus sunt organizate pe parcursul întregii săptămâni, în conformitate cu Calendarul de operațiuni Roadpol, pentru acest an”, mai precizează Alina Boeru.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei