În legătură cu articolul publicat și cu poziția exprimată ulterior de instituție, considerăm necesare câteva clarificări pentru corecta informare a publicului și pentru restabilirea cadrului factual și legal al situației.
În primul rând, demersul inițiat nu a avut și nu are ca scop afectarea imaginii instituției publice, așa cum s-a sugerat, ci exclusiv exercitarea unui drept legal al cetățeanului, indiferent de profesie, statut sau categorie socială: accesul la informații de interes public. Acest drept este garantat de art. 31 alin. (2) din Constituția României și de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și reprezintă un pilon fundamental al transparenței administrative într-un stat de drept.
În al doilea rând, solicitarea formulată a respectat în totalitate prevederile legale, inclusiv modalitățile de comunicare a răspunsului. Potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 544/2001, autoritatea are obligația de a transmite răspunsul prin forma indicată de solicitant. În mod explicit, a fost solicitată atât comunicarea electronică, cât și transmiterea documentelor la domiciliu, inclusiv ca variantă alternativă în situația în care instituția ar fi considerat că există impedimente privind transmiterea prin email din motive legate de secretul fiscal. Comunicarea la domiciliu reprezintă un canal oficial legal, iar ignorarea sau utilizarea lui selectivă nu poate fi considerată conformă cu spiritul și litera legii.
În ceea ce privește invocarea lipsei identificării, situația factuală ridică o contradicție evidentă. Au existat multiple schimburi oficiale de emailuri între părți, solicitarea a fost analizată administrativ, cazul a fost redirecționat către compartimente interne ale instituției, iar autoritatea a transmis ulterior prin poștă, cu confirmare de primire, un act administrativ fiscal la domiciliul indicat în cerere. În acest context, instituția confirmase în scris că va trimite toate documentele solicitate, însă în realitate a fost transmis doar decizia de impunere, fără fișa de calcul sau fișa de rol fiscal. Aceste acțiuni administrative implică, conform legii, verificarea identității solicitantului (art. 11 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; art. 12 alin. (6) GDPR). În aceste condiții, invocarea ulterioară a imposibilității identificării constituie mai degrabă o justificare procedurală decât o explicație a conduitei reale a instituției.
Este importantă și clarificarea cadrului legal invocat privind secretul fiscal. Dispozițiile referitoare la confidențialitate reglementează obligația personalului fiscal față de terți și nu pot fi interpretate ca temei pentru refuzul comunicării informațiilor către contribuabilul însuși. În plus, legislația fiscală nu exclude comunicarea prin poștă la domiciliu, aceasta fiind una dintre formele clasice și frecvent utilizate de autorități pentru transmiterea actelor fiscale.
De asemenea, trebuie subliniat că între părți a existat corespondență documentată, iar toate demersurile au fost realizate transparent și de bună-credință. Interpretarea potrivit căreia solicitantul sau jurnalistul ar fi urmărit alte scopuri decât obținerea și prezentarea corectă a informațiilor nu se susține factual și contrazice conținutul comunicărilor existente.
În ceea ce privește activitatea jurnalistică, aceasta este protejată prin art. 30 și art. 31 din Constituția României și prin Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile publice. Demersul jurnalistic s-a bazat pe documente reale, corespondență verificabilă și fapte concrete. Rolul jurnalistului este acela de a aduce în spațiul public situații relevante pentru comunitate, iar prezentarea unei dispute administrative privind accesul la informații publice se încadrează în mod legitim în această misiune. Critica instituțională ulterioară nu poate transforma retrospectiv un demers jurnalistic documentat într-unul nejustificat.
Totodată, solicitantul rămâne disponibil pentru orice clarificări suplimentare, completări sau eventuale corecții factuale, în spiritul unei comunicări deschise și constructive.
În final, referitor la invocarea platformei electronice implementate prin finanțare europeană, se ridică câteva întrebări legitime de interes public: care au fost indicatorii de performanță asumați prin proiect privind gradul de utilizare de către cetățeni, care este procentul real de contribuabili înrolați, în ce măsură platforma poate justifica ignorarea altor canale legale de comunicare și cum se raportează la realitățile demografice ale municipiului, cu o populație îmbătrânită și un procent ridicat de pensionari care, în mod firesc, au nevoie de transmiterea documentelor la domiciliu.
Digitalizarea administrației este un obiectiv legitim și necesar, însă aceasta nu poate înlocui obligațiile legale existente și nici nu poate condiționa exercitarea drepturilor cetățenești de utilizarea exclusivă a unui anumit sistem.
În concluzie, situația de față nu reprezintă un conflict între cetățean și instituție, ci un exemplu concret despre modul în care mecanismele legale de transparență trebuie aplicate complet, coerent și cu bună-credință. Respectarea tuturor canalelor de comunicare solicitate, inclusiv transmiterea integrală a documentelor la domiciliu atunci când comunicarea electronică este considerată imposibilă, nu este o opțiune a autorității, ci o obligație legală menită să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor cetățenești.
Relu CIUBOTARIU
Ce faină a fost replica asta! Un dos de palmă dat elegant peste botul bălos al primăriei care în totalitatea ei s-a molipsit comportamental de nesimțire crasă de la macacul pleșuv. O instituție contaminată generalizat cu nesimțire cronică, răspândită chiar de la vârful ei și care a uitat complet care e misiunea ei ca instituție.
Tupeu de borfaș..te caracterizezi singur..De ce nu ești cu coloană vertebrală să-ți arăți adevărata identitate.? Borfașule ! , așa te numești tu
Parțial adevărat ceea ce ați scris in acest articol și vă spun și de ce.
Acest articol l-ați scris pentru a proteja cumva pe colegul dumneavoastră care a fost responsabil de o serie întreagă de ilegalități pentru a forța cedarea unor materiale care îl interesau personal pe el.
Reamintesc faptul că eu nu am nici o obligație legală de a colabora sau ceda materiale celor din masa media, care sunt societăți comerciale și care se întrețin din ceea ce publică.
Ceea ce a pretins colegul dumneavoastră nu a fost obținut ilegal și de aceea am refuzat cererea lui.
ChatGPT…..atat ati putut???….rusinica, rusinica!!!
Mai taiati din ele….da’le drecu’!!!
La biroul de relații cu presa din primărie lucrează 3 persoane, conform organigramei de pe pagina oficială. Ce fac cele 3 persoane? Așa o relație tumultoasă există cu presa? Sau asta e ceea ce se numește sinecuri? Cine sunt cele 3 persoane și ce salarii au?
”Respectarea tuturor canalelor de comunicare solicitate, inclusiv transmiterea integrală a documentelor la domiciliu atunci când comunicarea electronică este considerată imposibilă, nu este o opțiune a autorității, ci o obligație legală menită să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor cetățenești.”
–
Așa să fie?
În condiții de arest la domiciliu, iobăgie cu ”legare de glie” sau pandemie cu izolare acasă, poate.
În rest, cetățeanul are și drept constituțional de liberă circulație și nu este obligat să anunțe ”autoritatea” (pe toți ignoranții de acolo) dacă el lipsește o vreme de la domiciliu, fie că este internat în spital, fie că este plecat din țară pentru a-și câștiga o pâine printre străini, fie că este plecat în interes de afaceri sau chiar în vacanță pe munte, poate și timp de câteva luni.
Pentru asta s-a inventat (pe la alții) și telefonul mobil, și autovehiculele și comunicațiile prin internet, fără pretenții la iobăgie (de domiciliu) în așteptarea poștașului deranjant.
Asta dacă nu i se și fură corespondența din cutia poștală sau plicul nu conține alte documente sau lipsuri din ”greșeală” la emitetul interesat 🙂