Chiar dacă limba română este una bogată, în fața frumuseților pe care le oferă zona turistică din Cornereva rămâi mut și nu găsești suficiente adjective care să descrie cât mai aproape de adevăr minunăția acestor locuri pe jumătate sălbatice.
De sute de ani, pe aceste meleaguri oamenii trăiesc, muncesc, își văd de viața lor și a familiilor lor. Unii au ales să plece în lumea largă, să-și caute norocul și fericirea pe alte meleaguri. E dreptul lor să aleagă unde vor să trăiască.
Atâta doar că după o vreme, singurul cuvânt intraductibil din limba română, DORUL, le dă târcoale și îi îndeamnă să revină pe plaiurile natale. La fel s-a întâmplat și cu Walter Kruse un român cu rădăcini germane, despre a cărui poveste am vorbit săptămâna trecută:
Citește și: Dorul de plaiurile natale aduce romanii acasa dupa zeci de ani de pribegie
Continuăm și în ediția de astăzi povestea unui OM, care nu numai că nu a uitat de unde a plecat, dar se și mândrește cu acest lucru și investește nu doar în afacerea sa, ci și în binele comunității acestei zone uitate de multe ori de autorități.
Reper 24: Ceva mai devreme, în timpul unei transmisiuni live pe o rețea de socializare, am primit nenumărate comentarii. Majoritatea acestora erau de genul: felicitări proprietarului, mult succes, cum se poate ajunge, unde este, cum putem face o rezervare.
WK: „Rezervări nu se pot face deocamdată. Sperăm de la anul, dacă nu anul următor. Legătura cu acest loc este una anevoioasă. Sperăm să se facă reparația acestui drum care leagă Plugova de Rusca Teregova prin Cornereva (DJ 608 NR). Asta va fi legătura noastră cu civilizația, cu lumea din afară, cu E 70 care leagă Oltenia de Banat.
În legătură cu ce este aici… într-adevăr este un loc fantastic. Eu am încercat să așez și casa și tot ce am construit aici, pentru că sunt doar ideile mele, în așa fel încât să scot în evidență, să pun în valoare frumusețea acestor locuri. Suntem într-o vale extraordinară și indiferent încotro îți arunci privirea priveliștea este fantastică“.
R24: Eu vă doresc să reușiți să duceți la capăt această investiție care cu siguranță nu vă va aduce dumneavoastră profit ci va fi o moștenire pentru copii.
WK: „Este o ambiție personală, de multe ori poate exagerată, dar vreau să vă spun că și construcția și tot ce am făcut aici e realizat în mare parte cu ajutorul consătenilor mei. Am căutat zilieri și am încercat ca toți banii sau marea majoritate a banilor pe care i-am investit să rămână în comuna mea.
Și dacă am cumpărat un caș pentru masa noastră, a prietenilor sau poate l-am făcut cadou, l-am cumpărat din sat. Tot ce se poate cumpăra din comuna aceasta cumpăr pentru ca banii să rămână aici. Iar banii pe care îi cheltui, eu sau turiștii care vin la mine, vrem să rămână aici, să aducă un plus valoare pentru oamenii din aceste locuri.
Pe viitor, dacă reușesc să duc la bun sfârșit toată această investiție, sper să pot să ofer și câteva locuri de muncă. Cu siguranță nu o să am muncitori din altă parte; asta e ambiția mea“.
R24: Sunteți un tânăr ambițios care timp de 27 de ani ați locuit și ați muncit „afară“, în adevărata civilizație. Asemeni dumneavoastră sunt foarte mulți tineri plecați în țări străine în căutarea unui trai mai bun pentru ei și familiile lor, care au spus „Nu mă mai întorc niciodată“. Lor ce le transmiteți?
WK: „Și eu am spus-o de multe ori. Dacă nu ar fi fost nostalgia, legătura cu locurile astea unde până la urmă m-am născut, am copilărit, am crescut…..nu s-ar fi întâmplat chestia asta. Este un proiect puțin trăsnit al meu, dar sper să pot să-l duc la bun sfârșit.
Ideea aceea că m-am cam săturat de tot…a fost și în mintea mea de multe ori. Nu neapărat la ceea ce fac aici, dar….asta-i țara noastră, trăim aici, sperăm să se regleze lucrurile în așa fel încât și ceilalți români din străinătate să vină cu idei pozitive, să-i apuce cu adevărat dorul de țară, să construim împreună ceva“.
Rep: Care este mesajul dumneavoastră pentru aceștia? Pentru românii plecați dincolo?
WK: „Offf…e greu. Să încerce să-și investească banii câștigați afară, cu multă trudă, pe lângă casele lor. Să arătăm lumii că putem fi alți oameni decât așa cum suntem de multe ori catalogați pe nedrept în afară; pentru că suntem oameni capabili, ambițioși, harnici.
Ce ne lipsește și constat cu tristețe și amărăciune aceste lucru, este disciplina. Dacă am fi puțin mai disciplinați, am reuși multe. Lipsa de disciplină, răutatea, invidia, acestea sunt părțile negative ale acestei nații. În rest, românul e un om foarte inteligent, harnic și capabil de multe lucruri bune.
Nu pot decât să-i îndemn pe toți să-și adune banii, să vină acasă, să pună umărul și țara asta fantastică are mult potențial. Să lăsăm răutatea și invidia, să punem osul la treabă pentru că se poate; mai greu, mai anevoios, dar se poate. Fiecare întâmpină greutăți dar cu multă ambiție se poate și se pot face multe lucruri frumoase.
Eu sunt fiu al acestor locuri și sunt sigur că această comună, Cornereva, satul meu natal și prin intermediul meu, cu un minim aport, va ajunge în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii și eu sunt foarte sigur și mândru de acest lucru“.
R24: Eu vă mulțumesc pentru acest interviu; vă doresc să reușiți să duceți până la capăt acest proiect, deloc ușor, dar foarte frumos.
WK: „Mă bucur că vă place. Îmi dă un sentiment de mândrie și îmi spun: Uite, toată munca asta….de multe ori mă trezesc dimineața și îmi spun uff, iar o luăm de la capăt. De multe ori nu pot să-mi desfac palmele și degetele să mă spăl pe dinți de oboseală. Dar când văd seara că am mai făcut ceva, că se vede ceva, sentimentul ăsta de mândrie și de mulțumire este fantastic; bate toate celelalte sentimente, bate și oboseala și îmi dă putere să continui. Atunci ne trezim cu energie, cu poftă de muncă și o luăm de la capăt.
Aici se încheie interviul realizat cu Walter Kruse, un român plecat în adolescență în Germania, acum 27 de ani, reîntors în comuna sa natală Cornereva, un om care a investit agoniseala din străinătate în încercarea de a ridica într-un loc de poveste o pensiune și foarte curând un hotel.
O poveste despre un român de poveste, așezat într-un loc de poveste într-un cadru natural ce trebuie admirat, pentru că este atât de frumos încât…nu se poate povesti.
Dan AGACHE
Multä sänätate, bucurii, succese si tot binele din lume sä vä de-a Dumnezeu la toatä familia Walter Kruse
Multä sänätate,bucurii ,succese si tot binele din lume sä vä de-a Dumnezeu la toatä familia Walter Kruse