Cu gândul la 2024! TSD Caraș-Severin, exercițiu de devotament și implicare la Lăpușnicel

 

Cum se pot măsura devotamentul și implicarea? – sună întrebarea tinerilor sociali – democrați, la care aceeași organizație TSD Caraș-Severin a încercat să ofere astăzi și răspunsul în urma reuniunii a sute de tineri în ultima zi a lui cuptor în comuna Lăpușnicel.

Prin prezența a 300 de tineri sociali democrați la evenimentul organizat duminică în vederea stabilirii strategiei pentru următoarea perioadă.

O perioada care va aduce multe provocări, dar prin care vom trece cu siguranță impreuna, cu aceeași determinare și dorința de succes pentru Romania.

Membrii TSD care l-au însoțit de președintele lor Cristian Bejeriță au participat la activități și discuții constructive, menite să întărească echipa social democrată și să ofere o viziune comună asupra abordării evenimentelor următoare.

Ne bucură enorm entuziasmul și dedicarea tuturor membrilor, iar aceste lucruri ne dau încredere și motivație pentru a ne aduce aportul la dezvoltarea județului și a țării!

Dovada a susținerii constante a echipei PSD este și organizarea evenimentului, care nu s-ar fi putut organiza fara aportul domnului Ilie Canea – primarul comunei Lăpușnicel și fără de participarea domnului deputat Silviu Hurduzeu“, au consemnat tinerii social-democrați.

La întâlnirea TSD Caraș-Severin de la Lăpușnicel în afara președintelui PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu,  au mai lua parte și seniorii Luca Mălăiescu, secretar al organizației PSD Caraș-Severin și primar al orașului Oțelu Roșu, Flavius Nedelcea – secretar de stat în Ministerul Economiei și Ionuț Popovici – director executiv al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin.

În aceleași cadru, președintele interimar al TSD Caraș-Severin, Cristian Bejeriță a declarat în cuvântul adresat colegilor săi:

Vreau să încep prin a vă mulțumi  pentru prezența și a vă spune că mă bucur foarte tare că avem ocazia sa fim împreună într-un număr atât de mare.

Este foarte important ca toți să realizăm că fără o echipa puternica , care sa dea dovada de implicare constanta și care să își aducă aportul în acțiunile viitoare, nu vom reuși să atingem rezultatele pe care  ni le propunem.

Cred foarte mult în echipă, sunt consecvent și sunt sigur că doar împreuna vom reuși să schimbăm lucrurile în folosul tinerilor!

Îmi doresc foarte mult ca TSD Caras-Severin să devină una dintre cele mai puternice organizații din țara, lucru pe care l-am spus încă de când am preluat funcție de președinte intermiar.

Este un moment de relaxare, de petrecere și nu vreau sa răpesc foarte mult timp cu discursuri ample, am dorit doar sa va spun câteva cuvinte și să vă asigur de toată considerația și suportul meu și al întregii echipe PSD pentru viitor .

Mă bucur că domnul președinte Silviu Hurduzeu este alături de noi.

Aș vrea să-i mulțumesc domnului președinte, pentru faptul că a fost întotdeauna alături de noi, tinerii.

Flavius Nedelcea, secretar de stat Ministerul Economiei: „Fiți voi schimbarea pe care doriți să o vedeți în țara în care locuiți!“

Cu un mesaj entuziast, dătător de speranță – am putea spune, s-a prezentat la reuniunea tinerilor social-democrați și seniorul Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei:

Tineri social-democrați, v-ați reunit astăzi având un scop comun, o așa-zisă luptă pe care doriți să o câștigați. Este vorba despre același țel pe care l-am avut eu și colegii mei la începutul carierelor noastre politice – dorința de schimbare, de a construi un viitor mai bun pentru țara în care locuim, pentru România noastră, a tuturor.

Suntem aici să vă încurajăm, să vă susținem în acest demers pe care l-ați început și, dacă avem posibilitatea, să vă ghidăm pașii către intrarea în sfera politică. Nu de puține ori ați auzit că sunteți, în fapt, viitorul. Viitorul vieții politice, viitorul țării. Fără doar și poate, fiecare generație are puterea de a aduce ceva în plus față de precedenții săi. Și, cu siguranță, voi nu sunteți excepția. Trebuie să vă puneți în valoare ideile deoarece ele vor crea firul roșu al activității politice și a bunei funcționări a acestei țări.

Așa cum voi puteți învăța de la noi, sunt sigur că și noi avem de învățat poate chiar mai multe de la voi. Sunteți tineri, aveți idei și planuri noi și, cel mai important, sunteți gata să înfruntați orice provocare. Vă așteaptă o carieră presărată cu scenarii pe care acum poate nu vi le puteți imagina. Veți avea în mâini puterea de a lua decizii pentru cetățenii României și de a deveni reprezentanții de nădejde al acestora.

Voi, tinerii, sunteți o resursă deosebit de importantă pentru România. Pentru a câștiga și pentru a ajunge acolo unde v-ați propus, faceți-vă vocea auzită, fiți conștienți de puterea mesajului vostru, aveți încredere și nu uitați niciodată ce este cel mai important – oamenii.

Economia, sistemul medical și cel de învățământ, salariile și pensiile, schimbările climatice și mediul încojurător sunt doar câteva dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a lumii politice. Sunteți la început de drum și aveți încă multe de învățat, însă am încredere că veți reuși și că veți deschide în viitorul apropiat un nou capitol prosper referitor la sfera politică, socială, economică și, nu în ultimul rând, culturală a României. Avem nevoie de perspective noi, moderne și, de asemenea, de propuneri și soluții eficiente.

Dragi tineri, fiți voi schimbarea pe care doriți să o vedeți în țara în care locuiți, schimbarea pe care o așteaptă întregul popor. Sunteți cu un pas mai aproape de ceea ce v-ați propus, iar aceste confruntări electorale care urmează în toamnă trebuie să vă întărească, să vă mobilizeze.

Fiți buni, puternici, corecți și nu uitați că trebuie să luptați. Luptați pentru cei pe care îi reprezentați, pentru un viitor prosper, pentru schimbare și, nu în ultimul rând, pentru voi. Un candidat puternic și un bun politician luptă până la final și este aproape de oamenii săi.

Tineri PSD-iști, vă susțin și vă urez succes! Trebuie să fiți uniți, pregătiți și gata să înfruntați ce vă rezervă viitorul politicii. Un singur lucru vă mai spun: nu uitați de ce și pentru ce sunteți astăzi aici“.

Sergiu TABAN

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Daca vrei in psd inseamna ca vrei sa furi si sa faci jmecherii.
    Mergeti la vot in 2024 sa terminam cum sleahta asta de grup infractional organizat psd-pnl-udmr si din umbra, aur.

  2. ”Un candidat puternic și un bun politician luptă până la final și este aproape de oamenii săi.”

    Uneori este aproape de oamenii coaliției de guvernare (și mai ales de finanțatorii acesteia).
    Altfel îl ”faultează” până la final.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei