Un proiect care a încins peste măsură spiritele în ultima ședință a Consiliului Județean, prevedea alocări de bani pentru spitalul județean, mai exact pentru o piesă necesară funcționării unui RMN.
Povestea piesei care a aprins paie în capul președintelui Romeo Dunca a început în vara acestui an, când RMN-ul de la spitalul judeţean s-a defectat. Asociaţia Salus Remedies, operatorul RMN, a comandat piesa la producătorul Siemens, suma negociată în momentul comenzii fiind alta decât cea negociată inițial de către Consiliul Județean. Firul poveștii se încearcă a fi descâlcit acum tocmai de către președintele CJ care spune că nu avea cunoștință de negocierile ONG-ului.
„Se întâmplă foarte multe lucruri aici, nevoile sunt foarte mari, se aprind becuri de alarmă din orice direcție în care te uiți, iar în momentul în care această componentă importantă a acestui aparat s-a defectat și am fost avertizați că nu poate funcționa mai mult de 48 de ore fără ca acest răcitor de heliu să poată să funcționeze în parametri, a venit întrebarea disperată: ce facem ca să nu se distrugă aparatul?
La momentul respectiv s-a căutat furnizorul, care este unul singur, pentru că este producătorul care are acces la piese de schimb originale, s-a discutat, iar prețul respectiv era mult peste cel de încredințare directă, presupunea o procedură care dura mai mult de 90 de zile și atunci am propus să facă o reducere în baza bunei colaborări și să îl dea sub prețul de licitație, pentru a putea să-l achiziționăm imediat”, a explicat Romeo Dunca.
După discucții aprinse în ședința de CJ și nemulțumiri privind această alocare, venite mai abitir din partea consilierilor județeni Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea, în pauza impusă de situație discuțiile și reproșurile reciproce au continuat între Romeo Dunca și managerul spitalului, Alina Stancovici.
„Eu nu am dat dispoziţie nimănui să monteze acea piesă. Cu furnizorul s-a negociat un preţ, apoi cineva, nici azi nu ştiu cine şi de ce, a renegociat un alt preţ. Ce vină am eu? Eu, noi, consilierii judeţeni, mereu am aprobat bani spitalului judeţean. Nu ştiu de ce discutăm despre o piesă care până la urmă a fost montată într-un aparat necesar oamenilor, bolnavilor, cărăşenilor. Ştiu că eu am vrut să ajut mereu sănătatea cărăşeană, de aceea poate într-un an de zile am dat 11,2 milioane de lei acestei unităţi sanitare”, a precizat Dunca în timpul ședinței de CJ de marți.
Proiectul a trecut în cele din urmă, fiind aprobată suma de 12.000 de lei în plus necesară pentru ca licitaţia pentru piesa respectivă să aibă loc. Factura de la Siemens nu a ajuns la Consiliul Judeţean, ci a fost făcută pe asociaţia care operează RMN-ul.
De ce? Legea achiziţiilor publice permite încredinţările directe, până la suma de 135.000 de lei fără TVA, dar piesa a costat mai mult. Deoarece era necesară ca RMN-ul să funcţioneze, s-a negociat cu cei de la Siemens un preț mai mic. Acţionariatul Siemens s-a schimbat, iar pentru piesă s-au cerut mai mulţi bani, factura depăşind suma legală prevăzută de încredinţarea directă.
„Am vorbit și eu la un moment dat cu reprezentantul cu vechiul acționar, știu că s-a inițiat discuția și le-am spus: faceți tot posibilul să avem această piesă rapid, încadrându-ne în sumele pe care le putem încredința direct, după care discuția a fost dusă mai departe de cei care se ocupă, înțelegerea a fost făcută cu vechiul CA, s-au bugetat atunci banii, între timp s-au schimbat directorii, cei care au venit nu au mai fost de acord.
Am auzit mai târziu că s-a rezolvat problema neștiind că de fapt piesa nu a fost plătită de către noi, ci a venit pe altă cale, nu știu, nu am descoperit încă și sunt chiar foarte nelămurit cum de managerul spitalului nu știe exact ce s-a întâmplat, nu știe dacă a fost facturat către acest ONG, dar am rezolvat-o și am alocat cei 12 mii de lei suplimentari față de suma alocată și o să rezolvăm.
În 48 de ore piesa a fost montată, aparatul a funcționat, cetățenii au beneficiat de această asistență și pe noi până acum nu ne-a costat nimic și nici nu ne va costa mai mult decât ar fi fost firesc”, a declarat președintele Romeo Dunca, în conferința de presă de la finalul ședinței.
Lorena POENARU


















Bine zis paie în capul lui Dunca 🤣🤣🤣🤣🤣