În câțiva ani, între Lugoj și Craiova se va construi un drum de mare viteză care va fi catalogat drept autostradă sau drum expres. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) estimează că acesta va avea o lungime de 250 km.
Prezent săptămâna trecută la Reșița, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a adus în discuție plusurile și minusurile derulării acestui proiect căruia îi dă șanse de realizare doar în condițiile „lotizării” tronsonului care va face legătura între Oltenia și Banat.
„Avem un SF care avea ca durată 4 ani, vorbim de tot tronsonul de la Craiova până la Lugoj, a fost contestată soluția la CNSC, suntem în situația în care trebuie să luăm punctele plus și varianta mea este următoarea: să lotizăm tot acest proiect. Nu mă ascund să spun că s-a întâmplat prost înainte, nu poți să ieși cu o singură licitație pe un tronson de 300 de km. Dacă vă uitați, de exemplu, pe lotul Pitești-Sibiu, sunt 5 loturi.
S-au gândit unii deștepți de la CNAIR, în trecut, care dau lecții acum la televizor, să facă un singur lot, o bucată de 300 km. În acest moment suntem în situația de care aminteam, cu anumite decizii de la CNSC și decizia mea și a colegilor de la CNAIR, cred că va fi una rațională și anume împărțirea în cel puțin 3 loturi.
În primul rând am vorbit de un lot de la Slatina Timiș la Lugoj, vorbim de câmpie, de o zonă în care lucrările nu sunt extraordinar de grele. Sigur că avem această bucată de la Slatina până după Severin, la Balota, care e mai dificilă, traversând zona muntoasă, iar de acolo până la Craiova iarăși este o zonă cu un relief mai simplu și atunci una este să scoți și să mergi pe bucăți, cel puțin pe trei loturi și, sigur, într-un final va trebui abordată și zona muntoasă, dar cum ar fi să te urci totuși pe autostrada la Caransebeș, ca să dau un exemplu, sau chiar de la Lugoj, să vii pe varianta de sud, întreruptă la un moment dat de acea bucată muntoasă, o anumită perioadă de timp până se va termina și ea, și de la Severin să te urci iarăși pe autostrada până la București”, a explicat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor este de părere că varianta construirii pe un singur lot denotă o gândire incredibil de neproductivă care va face ca acest proiect să nu se finalizeze niciodată.
„În momentul în care vrei să nu se întâmple un proiect, acesta este exemplul clasic pe care aș putea să îl dau oricând: să scoți bucăți de 300 de kilometri, SF-urile, licitațiile, atunci poți să fii sigur că cei de la București nu vor să facă acel proiect. Nu mă ascund, o spun direct, că altă explicație nu am.
În situația data, aceata va fi decizia și va fi comunicată destul de repede, neieșind din cadrul legal. A fost o contestație la CNSC care pare că a fost argumentată foarte bine și atunci se schimbă datele problemei legate de Lugoj-Craiova. Este o decizie pe care mi-o asum dacă vrem să se întâmple. Nu o să ajung eu să tai panglici și așa mai departe, deși nu-mi place lucrul acesta, dar îmi doresc un singur lucru și asta am spus-o și colegilor dumenavoastră de la Timișoara: îmi doresc ca proiecte, ca acesta, sau cel ca Timișoara-Moravița, așa cum am făcut în 2017 cu centura Timișoarei, să se întâmple în acest moment cu aceste proiecte, adică să intre pe făgașul normal de licitații, de tot parcursul etapelor, să nu mai poate să îl dea nimeni la o parte. În momentul în care facem lucrul acesta, e greu să mai poată fi ignorate aceste proiecte. Asta este ținta mea!”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Lorena POENARU


















„S-au gândit unii deștepți de la CNAIR, în trecut, care dau lecții acum la televizor, să facă un singur lot, o bucată de 300 km. În acest moment … cred că va fi una rațională și anume împărțirea în cel puțin 3 loturi.”
–
Înțelept!
Și în construcția de pantaloni (nădragi) este rațională împărțirea (prin diviziune socialistă a muncii) în loturi: cracul stâng, cracul drept și betelia.
Dacă se mai potrivesc e bine, dacă nu … vor fi 3 (variabile).