O serie de pași importanți au fost realizați în ultimii 7 ani în derularea proiectului de „Dezvoltare a zonei turistice Semenic“, proiect care a primit undă verde la finanțare din partea Ministerului Economiei, pentru viitoarele pârtii de schi, instalații pe cablu, skilifturi și telegondole ce se vor realiza pe versanții Semenicului.
Așa cum cel mai probabil ați aflat, proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic – Crivaia prevede realizarea unui domeniu schiabil cu nouă kilometri de pârtii noi, telegondolă și tunuri de zăpadă, precum și amenajarea unor alte facilități de agrement: parc de aventură, centru de sport nautic, trasee de drumeții, restaurante.
Dincolo de interesul incontestabil manifestat de primarul Reșiței, Ioan Popa, pentru dezvoltarea zonei, trebuie evidențiat și rolul pe care l-au jucat în această perioadă și alți cărășeni, cei care au dat dovadă de pragmatism – în sensul nepolitizării acțiunilor lor, înțelegere a beneficiilor proiectului și o mare doză de … înțelepciune.
Dar să rememorăm câteva etape esențiale ale proiectului „Dezvoltarea zonei turistice Semenic“, care a depășit numeroasele stadii de avizare, după studierea și întocmirea de către specialiști în domeniu a unei vaste documentații:
În anul 2017, proiectul amintit a fost depus la Ministerul Turismului de către liderul de proiect, Consiliul Județean Caraș-Severin, din asocierea Primăria Văliug, Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin, conducere a forului administrativ județean asigurată la acea vreme de social-democratul Silviu Hurduzeu, secondat îndeaproape de vicepreședinții Flavius Nedelcea și Ionuț Popovici.
La finele anului 2017, proiectul „Dezvoltarea Domeniului Schiabil Semenic“ a fost prins în Masterplanul Turistic de Dezvoltare al Ministerului Turismului, conform HG 558/2017.
2018 reprezintă o altă bornă importantă în derularea proiectului și atingerea scopurilor propuse. În acest sens, în 2018 a avut loc rectificarea Planului de Management prin care terenurile din cadrul UAT-ului Văliug au fost scoase din Parcul Național, putând fi folosite pentru schimbul de terenuri.
Printr-un alt document, se atestă că Primăria Reșița a făcut schimbul de teren cu Romsilva.
După anul 2020, Primăria Municipiului Reșița a devenit lider de proiect și a răspuns până în prezent la toate solicitările Ministerului Turismului.
Finanțarea acordată de Ministerul Economiei stabilește un nou record pentru proiecte de acest gen: 27,5 milioane de euro!
Din anul 2023, Ministerul Turismului, acolo unde fusese depusă toată documentația pentru proiectul de dezvoltare al zonei Semenic, a fuzionat prin absorbție cu Ministerul Economiei, iar de atunci și până astăzi, secretarul de stat al Ministerului Economiei, Flavius Nedelcea, a monitorizat îndeaproape evoluția acestui proiect.
Rezultatul: din valoarea totală a proiectului de peste 220 de milioane de lei, contribuția Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este de 70% din devizul general al capitolului 4, „Cheltuieli pentru investiția de bază“, respectiv impresionanta sumă de aproape 138 de milioane de lei, care înseamnă nu mai puțin de 27,5 milioane de euro. Un record privind finanțarea de către ministerul de resort în domeniul proiectelor de dezvoltare turistică.
Trebuie spus că astăzi, la momentul apariției acestui articol, mai este un singur pas până când suma record alocată de Ministerul Economiei, grație ministrului economiei, Ștefan-Radu Oprea și a cărășeanului nostru Flavius Nedelcea va ajunge în județul Caraș-Severin.
Așadar și prin urmare, toate legendele și cutumele privind blocajele PSD-ului la adresa proiectului „Dezvoltarea Domeniului Schiabil Semenic“, nu stau în picioare; ba mai mult, Silviu Hurduzeu din postura de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Flavius Nedelcea din dubla postură, aceea de vicepreședinte al CJ Caraș-Severin și mai apoi de secretar de stat și Ionuț Mihai Popovici, vicepreședinte la momentul 2017 și ulterior candidat pentru funcția de primar al Reșiței au oferit cadrul suport pentru „punerea în operă“ a acestui megaproiect turistic.
Cu toate că, după cum am aflat „pe surse“ secretarul de stat în Ministerul Economiei, Flavius Nedelcea, povestește cum că ar fi fost mințit vreme de 4 ani de primarul Reșiței, Ioan Popa, care i-ar fi făcut o promisiune, în trecut, legată de infrastructura rutieră, Nedelcea s-a ținut de fiecare dată de promisiunile pe care i le-a solicitat edilul Ioan Popa, inclusiv acest proiect de anvergură, care va da o nouă și reală șansă turismului din Caraș-Severin.
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului iar pe Erwin Rommel să nu-l răscolim în toate meandrele triste ale istoriei…
Sergiu TABAN



















Salivezi mult prea mult la un partid care a facut mult prea putin, tinerii sau cam saturat, unii si striga PCR 2032, poate expresia lui Nelu a fost de prost gust dar, poate niste tancuri in 2032 chiar vor rula, dar nu cred ca o sa fie a lui Rommel.
”… megaproiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic“, realizat …”
–
Realizat ≠ materializat (proiect ≠ concretizat fizic)
Trăiască și înflorească pielea (ursului din pădure).
Nu?
Mai , ce de lipitori! Până acum ia-ți dat la gioale primarului pentru proiectele din turism iar acum va lipiți de ele !
Cu încălzirea globală până și Abrams-urile au probleme pe frontul din Ucraina, da mai panzerele sau T-urile rusești. Și Suhoiurile cad ca MIG-urile până și Boeing-urile au tot mai mari probleme. Și în mercedesuri scrie made in China.
Trebuie însă să recunoaștem că nu mai există stânga și dreapta pentru a se mai striga ca la cadența militară „stâng-drept, stâng-drept, … înainte m..” la „stânga/dreapta împrejur”
Mai rău este că dreapta are apucături tot mai evidente de nazism și bolșevism atroce
Măi Mac-mac, comparația lu macaroană cu Rommel nu a fost de prost gust deoarece macaroană însuși este exponentul prostului-gust. Comparația dă în vileag modul de gândire al acestui submediocru, megalomania sa, proasta educație și violența latentă din acest personaj primitiv și grobian. Macaroană simte că i-a venit finishul (și dacă scapă, o să scape la mustață) și a ieșit la luptă cu tot ce poate el. Acest cocoș de munte ( comparație bazată pe fudulia și inteligența păsării) se poate lăuda cu cel mai mare fușărai pe care l-a suferit acest oraș de la începuturile sale. Nici pe vremea comunismului nu au îndrăznit oribilii din perioada respectivă să facă lucrări de asemenea calitate mizerabilă și să-și bată joc de populația asta in așa hal. Personajul asta este cel mai toxic element si din păcate a reușit să spele creierele multora care au crezut în el. Megalomania, ambițiile prostești, impertinența și lăcomia acestui primitiv o vom deconta noi cetățenii, mult timp de-acum înainte. In final i-aș aminti lui macaroană că Rommel, după ce a fost prins cu mâța in sac, s-a otrăvit și a murit horcăind pe bancheta din spate a mașinii.
Tabane, cred că ai și chiloți cu psd
O pune si pe sotie/amanta/iubita sa ii poarte ca nu poate face nimic fara pesede!
Ca ziarist mi-ar fi rușine să public așa o știre chiar electorală. Dar pentru o ciorba ce nu face omul. Cît despre mega proiectul Semenic oare de ce nu era bun ? Pentru că era promovat de Dunca.
Nu este singurul, Victor Zamfir ii promova pe Donald Tusk si Viktor Orban in Romania, iar dupa aceea manipula electoralul cu o poza de la un muzeu cu elemente naziste ca fiind dovada de nazism.
Înzeciți-mi investiția de la ponton și o voi vinde, după care o să mă zanzibatez… 🤓
Votați-mă pe 9 iunie! 🤔
Dl. Tăițelu și Rommelu, lasa-ma in pace, ESTE clar ca esti un pesedist, din cauza voastra este tara asta pe butuci! Apropo, toate aceste comentari negative, vin de la pesedisti, o sa fiti suprinsi cand o sa aveti o pierdere covarsitoare la Resita, dar este ceea ce meritati