Direcția Silvică (DS) din Caraș-Severin a început astăzi lucrările de plantare de copaci pe cele 25 de hectare din zona Doman, primite de la Primăria Reșița în schimbul terenului de pe Muntele Semenic, necesar pentru realizarea domeniului schiabil Semenic. Este cea mai mare suprafață de teren pe care DS și-a propus să realizeze lucrări de împădurire anul acesta, în cadrul Lunii plantării arborilor, campanie derulată anual între 15 martie și 15 aprilie la nivelul întregii țări de către Regia Națională a Pădurilor.
În total, în județul Caraș-Severin vor fi realizate anul acesta lucrări de împădurire pe o suprafață de 113 hectare, iar pe 57 de hectare se vor derula lucrări de completări și refaceri, conform declarațiilor lui Daniel Poliță, directorul DS Caraș-Severin:

„Avem pregătiți peste 800.000 de puieți din diferite specii. Lucrările le facem cu muncitorii zilieri, dar de câte ori avem ocazia organizăm diferite acțiuni cu voluntari, în ideea de a arăta cum este corect să plantăm, în ce moment este corect să plantăm și până la urmă este o acțiune în aer liber care arată cât este de important să ne protejăm pădurea.
În fiecare zonă din județ unde au loc plantări se stabilesc speciile în funcție de condițiile climatice, de condițiile staționare, în general folosim foioase, fag, gorun, paltin, frasin, dar avem și unele zone, în jurul munților, unde folosim puieți de rășinoase”.
Pe cele 25 de hectare din zona Doman, aflate pe raza Ocolului Silvic Reșița vor fi plantați anul acesta 120.000 de puieți, a precizat Adam Danilescu, șeful ocolului: „Avem puieți de gorun, de paltin de munte, de cireș și de frasin, folosim undeva spre 5000 de puieți la hectar. Puieții sunt produși în pepiniera OS Reșița și în completare avem de la ocoalele silvice ale Direcției Silvice Caraș-Severin și un deficit foarte mic de la alte direcții din țară”.

Activitatea de la Doman va continua și în zilele următoare, după cum a subliniat Sorin Bunda, responsabil cu regenerarea în cadrul DS CS, atât cu muncitorii zilieri, cât și cu ajutorul voluntarilor, care și-a anunțat deja disponibilitatea de a pune umărul la lucrările de împădurire: „Luna plantării arborilor, demarată anual pe data de 15 martie, o dedicăm foarte mult și copiilor. Avem foarte mulți voluntari, foarte multe cereri de la școli și o să vină pe parcursul zilelor următoare să planteze. Este extraordinar de frumos când vin copii la astfel de activități, sunt mult mai receptivi decât adulții și de fiecare dată își doresc foarte mult să revadă ce au plantat”.

La activitatea de astăzi au fost prezenți elevi ai Colegiului Tehnic Reșița, însoțiți de cadre didactice și de directorul Elena Dalina Rancu, care și-a exprimat speranța ca puieții plantați de adolescenți să prindă rădăcini, iar participarea la astfel de activități să îi ajute pe elevi să devină cetățeni responsabili.
La nivel național, în campania de împăduriri din această primăvară, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 19 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice proprii, regenerând 10.244 hectare fond forestier de stat, din care 7.127 hectare vor fi regenerate pe cale naturală, iar 3.117 prin regenerare artificială, prin lucrări de împădurire. De asemenea, în campania de împăduriri de primăvară vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.391 de hectare și de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe alte 179 hectare.
Karina TINCUL

















