fbpx
19.7 C
Reșița
duminică, 28 mai 23

DJ 581 Secășeni – Ticvaniu Mare – Grădinari, finalizat până la 1 Decembrie 2021, asigură constructorul!

Chiar dacă există voci care afirmă că lucrările se mișcă cu dificultate pe drumul județean 581, între Secășeni la Grădinari, ritmul modernizării acestui tronson pare a fi unul bun. La această concluzie a ajuns și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, după evaluarea făcută astăzi la execuția realizată până în prezent de constructorul care a câștigat licitația.

Este adevărat că termenul inițial de finalizare al proiectului în valoare de peste 20 de milioane de lei a fost depășit, fiind prelungit până în februarie 2022, ca urmare a numeroaselor contestații la licitație și a noilor licitații organizate, fapt care a blocat începerea efectivă a implementării proiectului.

Doar că, vestea bună este adusă de reprezentantul constructorului, Ianco Zifceak, administratorul companiei Maxagro, cel care afirmă că proiectul va fi finalizat până la 1 decembrie 2021. Așadar se anunță o Zi Națională plină de bucurie pentru locuitorii de pe Valea Carașului, cei care tranzitează pe ruta Oravița – Reșița, șoferi greu încercați luni și luni de zile de lucrările executate pe această porțiune.

spot_img

E drept că executantul a întâmpinat probleme pe acest șantier întins pe mai mulți kilometri, cum ar la podul de la ieșirea din localitatea Grădinari, cu accesul la proprietăți, unde angajații au primit, spre exemplu la Ticvaniu Mare, chiar și amenințări din partea unor „Aladini“, deținători de palate și covoare fermecate/temporar înmatriculate, dar în ciuda tuturor impedimentelor lucrările au luat un avans confortabil, după cum au explicat astăzi reprezentanții firmei Maxagro, câștigătorii licitației de execuție, care afirmă că în luna septembrie poate începe turnarea primului strat de asfalt.

Despre drumul județean care va fi reabilitat până la finalul acestui an, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, administratorul MaxAgro, Ianco Zifceak și managerul de proiect Karol Csaki, au declarat:

La rândul său, șeful de șantier, ing. Cosmin Băltean, a ținut să ofere cetățenilor asigurări legate de progresul lucrărilor pe Drumul Județean 581.

Proiectul de modernizare a drumului județean 581 de la intersecția cu DJ 586 A (Secășeni) și până la intersecția DN 57 ( Grădinari) vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților din zona rurală Ticvaniu Mare, Grădinari prin creșterea conectivității și mobilității zonelor rurale din vecinătatea coridorului rutier TNT-T, precum și reducerea discrepanțelor de dezvoltare și a decalajelor rural – urban prin îmbunătățirea accesului locuitorilor din mediul rural către orașe și municipiul de reședință de județ.

Cu alte cuvinte, mai pe românește, nu ajunge să ne dorim o țară ca afară, fără de un transport pe drumuri civilizate…ca afară.

 

Sergiu TABAN

 

 

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

3 COMENTARII

  1. Pentru tot natul: dacă 7 km se fac în atîtea luni,propun domnului Dunca să înceapă așa…cu elan,și drumul 581A,drum pe care cu bucurie maximă îl invit să meargă pînă în localitatea Vrani.Iar odată ajuns acolo,să deie o fugă și la drumul 581D care oficial e drum județean.Desigur odată ajuns in localitatea Iertof,tot staful o să vadă cit de bune sînt acele drumuri…județene.
    În final,pentru cei care își bat joc de șoferii care trec de la intersecția cu drumul spre Secășeni,pînă la Grădinari:
    Cine plătește daunele suferite de mașina mea personală,cu care merg săptămînal de cel puțin două ori pe acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei