0.9 C
Reșița
luni, 20 ianuarie 25

Două focare de trichineloză în gospodării din Caraș-Severin

Românul a fost obișnuit ca în fiecare an, în preajma Crăciunului, să-și sacrifice grăsanul din gospodărie. Tobă, caltaboș, jumere și cârnați, șorici ori tobă, sunt preparate nelipsite din meniul sărbătorilor de iarnă.

Și în acest an, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin avertizează asupra efectuării analizelor de laborator pentru certificareea calității. Cu atât mai mult cu cât au fost deja depistate două focare de trichineloză în două gospodării, fiind detectată „trichinella spp.,la examenul trichineloscopic și confirmat prin digestie artificială în laboratorul DSVSA la 4 porci domestici din județul Caraș-Severin, din localitatea Câmpia, comuna Socol. A fost dispusă măsura neutralizări cărnii rezultată de la cei 4 porci, urmând a fi despăgubiți proprietarii“, se precizează într-un comunicat DSVSA.

De asemenea, dr Pavel Borchescu, directorul DSVSA Caraș Severin are o serie de recomandări:

„Nu preparați carnea și nu o consumați până când nu obțineți de la medicul veterinar rezultatul pentru trichinela spiralis, un rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea obținută de la porcii mistreți. Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați este obligatorie și se efectuează pe probe din bilierii diafragmatici, limbă, musculatura intercostală, mușchii abdominali, partea inferioară a diafragmei.

Atrag atenția că sacrificarea porcului și consumul acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar a stării de sănătate a animalului și a salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave“.

Trichineloza este o boală comună omului și anumitor animale, are caracter acut, datorită infestării pe cale intestinală cu un vierme cilindric de dimensiuni foarte mici, Trichinella spiralis, ale cărui larve trec în organism și se închistează îndeosebi în masele musculare, dând o simptomatologie caracterizată prin dureri, febră și manifestări alergice.

Sursă foto:Secretele.com

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei