fbpx
-9.3 C
Reșița
marți, 07 februarie 23

Două stațiuni din Caraș-Severin, legate printr-o pistă de biciclete! „Este un proiect foarte frumos”

Două stațiuni din județul Caraș-Severin vor fi legate printr-o pistă de biciclete. Este vorba de milenara stațiune Băile Herculane și de Mehadia, comuna cărășeană declarată stațiune turistică de interes local în vara acestui an. Pista de biciclete se va întinde pe aproximativ patru kilometri și jumătate și va fi amenajată pe malul râului Belareca. Proiectul are o valoare de aproximativ 450.000 de euro, fiind finanțat pe Programul Național de Redresare și Reziliență. Tot prin PNRR va fi finanțată și amenajarea unei alte piste de biciclete, de această dată în intravilanul comunei Mehadia.

„Spre bucuria mea, am primit în a doua etapă de aprobare a acestor finanțări pe PNRR, pe componenta 10, finanțare pentru pista de biciclete în interiorul localității Mehadia. Va avea o lungime de aproximativ doi km jumătate. Mă bucur foarte mult că am prins această finanțare pentru că am suprapus pista de biciclete, unde a fost posibil, peste trotuare și cu acest prilej vom reabilita și trotuarele.

De asemenea, în prima etapă am primit finanțare pentru o pistă de biciclete ce duce spre Herculane, vreo patru km jumătate. Va arăta foarte frumos, va fi pe lângă albia râului Belareca, pe malul apei până la Herculane, și acolo, la limita de UAT avem o altă pistă cu care facem legătura, cea a Herculanelui, cu un pod de traversare peste Belareca.

spot_img

Este un proiect făcut împreună cu Primăria din Băile Herculane. Practic, fiecare UAT are proiectul lui, până la limita UAT-ului facem noi pista, de acolo vine Herculanele, iar când vor fi finalizate lucrările vom avea o singură pistă continuă de la Mehadia până în orașul Băile Herculane. Va fi o pistă frumoasă, cu dublu sens, de 2,40 metri lățime, cu locuri de refugiu, de odihnă, iluminată. Va costa cam 100.000 de euro pe km.

În plus, tot pe PNRR am prins finanțare și pentru o semaforizare peste DN 6. Drumul național împarte satul Mehadia cam în 2 părți egale și copiii care merg la școală sunt expuși pericolului atunci când traversează strada și am găsit de cuvință să montăm un semafor, să le oferim cât de cât o siguranță. Nu spun că este o siguranță de 100%, nu este o pasarelă sau barieră, dar un semafor este totuși o soluție. Clar nu o să fie o bucurie pentru cei care tranzitează zona, traficul se va mai îngreuna, dar cetățenii vor avea o siguranță mai mare atunci când trebuie să traverseze drumul”, a explicat pentru Reper 24, primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.

 

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

4 COMENTARII

  1. ”Va costa cam 100.000 de euro pe km.”

    Da’ o pasarelă peste DN6, pentru siguranța copiilor la traversare, cât ar costa?
    Una de 1,20 metri lățime, nu de 2,40 cât pista …

  2. Între Timișoara și Serbia acum câțiva ani a fost construită o pista de biciclete. O bătaie de joc românească pentru că a fost făcută doar sa se zică ca a fost construită!! Un strat de asfalt peste un strat de 20 cm de pietriș.
    În nici 2 ani pista a devenit impracticabile datorita faptului ca pe ea a crescut bălăriile.
    Întâmplător am văzut cum fac alții pistele!!
    Fac săpături de mai bine de un metru și apoi pun mai multe straturi de pietriș tasat iar la urmă doua straturi de asfalt despărțite de o folie speciala! Aceasta pista are vreo 6-7 ani și este foarte practicabile.
    Nu mai faceți lucruri doar ca să ziceți ca ați făcut ceva!!!!!

  3. Bani dați aiurea pentru „avioane”….
    Câte locuri de cazare are „stațiunea” Mehadia, ce oferă la capitolul tratament și distracție? Ce infrastructura balneară are?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei