Drept la replică

În urma publicării articolului „Dubla retrogradare a lui Dunca la adresa directorului DGASPC, Elena Amzoi, desființată în instanță!”, pe adresa Reper 24 a fost trimis următorul drept la replică:

„Doamna Amzoi Elena, care a aflat în 28 mai de hotărârea Tribunalului Caraș-Severin (care nu este definitivă) dar a ales (probabil datorită poziției pe lista de consilieri județeni a PSD-ului) în ultima zi de campanie să-și prezinte versiunea sa romanțată, cu privire la ”nedreptățile” pe care le-ar fi comis Președintele Romeo Dunca și subsemnatul, face afirmații care nu au nimic în comun cu realitatea, ignorând cu bună știință motivele reale pentru care conducerea Consiliului Județean  Caraș-Severin a fost nevoită să le dispună în cauza susnumitei.

Indiferent de rezultatul final al proceselor din instanță (instituție unde după repetatele sale afirmații ”stă bine”) , faptele pentru care susnumita a fost sancționată, mutată temporar respectiv eliberată din funcție sunt evidente, certe, obiective și nu au fost constatate doar de președintele Consiliului Județean  Caraș-Severin sau de subsemnatul, ci de 5 structuri diferite ale Consiliului Județean Caraș-Severin.

Astfel Secretarul Județului Caraș-Severin, Direcția Juridică, Biroul Audit, Corpul de Control și Comisia de Disciplină din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, au constat abateri grave și întocmit în consecință documente, care probează fără echivoc neregulile și ilegalitățile comise de către fostul director executiv Amzoi Elena, nereguli care au condus la renunțarea la implementarea unor proiecte europene de 3.000.000 euro.

Aceste trei proiecte cu finanțare europeană, manageriate în mod defectuos de directorul executiv al DGASPC Caraș-Severin, au constituit motivația măsurilor legale luate de conducerea Consiliului Județean  Caraș-Severin în privința doamnei Amzoi Elena și nu alte motive inventate și personalizate în mod tendențios de către doamna în cauză.

”Ilegalitățile” pe care i le-am solicitat doamnei Amzoi Elena, subsemnatul respectiv președintele Consiliului Județean Caraș-Severin sunt onestitatea și profesionalismul în actul de conducere și relația cu Consiliul Județean  Caraș-Severin, calități de care a dovedit că nu a făcut uz atât în exercitarea funcției cât și în relația cu Consiliul Județean  Caraș-Severin.

Victimizarea personală – tehnică pe care doamna Amzoi Elena o folosește cu ajutorul presei pentru a-și spori șansele în instanță – este nejustificată și contraproductivă.

Dacă este să vorbim de victime, acestea sunt ”beneficiarii” instituționalizați ai DGASPC-ului, care prin prestația lamentabilă a fostului director executiv nu au beneficiat de edificarea  a unor noi construcții constând în centre de zi și case de tip familial, care le-ar fi îmbunătățit substanțial condițiile de viață.

Mai mult și Centrul de tip ”Respiro” pentru persoane cu dizabilități nu a fost construit din cauza ”competenței” manageriale a doamnei Amzoi Elena.

Este vorba de peste 3,5 milioane euro, bani din proiecte europene, ratați datorită neglijenței și a unui management defectuos.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin Romeo Dunca (pe care culmea ipocriziei l-a acuzat de risipa banilor publici), a sancționat această lipsă de performanță și a luat măsurile corecte.

În ceea ce vă privește sunt sigur că v-ați făcut socotelile și veți ieși bine financiar la finalul proceselor, dovedind astfel că sunteți adevăratul beneficiar al DGASPC-ului și nu cei pe care cu emfază îi numiți ”beneficiari” dar de fapt au fost victimele incompetenței dvs.

Reșita, 07.06.2024                                                         Tipa Ilie-Vasile ”       

 

7 COMENTARII

  1. ”… afirmații care nu au nimic în comun cu realitatea, ignorând cu bună știință motivele reale pentru care conducerea … a fost nevoită să le dispună în cauza susnumitei …”

    Vai, iată cum conducerea (= chiar Dunca) a fost nevoită (și chiar nevoiașă), înduioșător ca drept la replică.
    Mai ales că Dunca & a pierdut ceva șpagă masivă la o ”afacere” proiectată de 3.000.000 euro. Asta prin neimplementare, găsind și ”vinovata”.
    Ae poate ierta la penelei așa ratare de oportunități de ”afaceri”?
    Mai ales când tot amărășteanul plătește ”oalele sparte” (de alții).

  2. Mie îmi place fraza următoare: Indiferent de rezultatul final al proceselor din instanță 5 organe toate aflate în subordinea lu Dunca Romeo au gasit-o vinovată. Nu o cunosc pe femeia asta, habar nu am ce a făcut sau nu a făcut, dar faptul că țopârlanul ăsta se crede trimisul zeilor pe pământ (Indiferent de rezultatul final al proceselor din instanță) îmi provoacă o greață fantastică. Romeo-Romeo, mai 2 zile. Tic-tac, tic-tac

  3. De ce Dunca a făcut atâtea asfaltări în județ?
    Nu era mai bine fără?!
    Sunt sate care nu au nevoie de asfaltul politic, nici de canalizare , nici de apă . Cum este exemplul satului Moldovița aparținând de orașul Moldova Nouă.
    E inadmisibil să aduceți apă la șurub și canalizarea care sparge marginile drumului.
    Destul că v-am acceptat drumul de pucioasă și de bitum negru!

  4. Domnilor Dunca si Tipa ,nici dupa 4 ani de presedentie nu stiti ca nu mai avem copii in centrele rezidentiale ,casele de tip familial erau pentru acesti copii,centrele de zi erau pentru copiii din familie,domniile voastre nu aveati de unde sa stiti pentruca nu va interesat ASiSTENTA SOCIALA! Ati luat de la DGASPC bani pentru a plati salariile angajatilor din Consiliul Judetean 2 luni,ati luat toti banii in luna Decembrie pentru a repara un drum si directia a ramas cu datorii,nu am avut bani sa platim persoanele cu handicap.
    Centrul de tip Respiro ,ati spus ca nu doriti sa l faceti,vicepresedintele Marius Isac va rugat sal infintam si nu ati dorit(era o cheltuiala in plus) .
    Cele 5 structuri au fost”rugate” sa constate nereguli (am dovezi).
    Instanta va face dreptate!

    • Ca locuitori ai acestui județ, am avut parte o cruntă perioadă în care județul și orașul a fost „administrat” după reguli de SRL pentru obținere de profit.
      Într-un SRL, SA & CO nu veți vedea niciodată angajați vârstnici sau persoane cu diferite dizabilități, probabil câte o persoană și aceea angajată pentru o mai bună imagine și pentru beneficiile pe care i le acordă statul.
      Da este hilară și foarte tristă „compoziția” celor 5 divizii de panzere care au efectuat „controalele”.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei