Valentin Sălăgeanu, coordonatorul Campaniei pentru Păduri și Biodiversitate din Greenpeace România, pentru Reper24: „Este un caz tipic de neglijență din partea autorităților silvice”
Pădure tăiată, versanți brăzdați de drumuri de exploatare, lemn transportat prin albia unui pârâu, arbori de habitat care, potrivit Greenpeace, trebuiau păstrați și deșeuri abandonate în parchet. Este imaginea pe care organizația de mediu spune că a găsit-o în teren, la Rusca Montană, într-o zonă care fusese identificată pentru valorile sale de biodiversitate și care ar fi trebuit să intre într-un regim de protecție strictă.
Cazul pădurilor din arealul Rusca Montană capătă noi dimensiuni după interviul acordat Reper24 de Valentin Sălăgeanu, coordonatorul Campaniei pentru Păduri și Biodiversitate din cadrul Greenpeace România, unul dintre oamenii care au participat direct la documentarea de teren a investigației „Printre cioate și drujbe: Cum dispar ultimele păduri de neînlocuit ale României”.
Sălăgeanu vorbește despre ceea ce a găsit echipa Greenpeace la fața locului, dar și despre ceea ce consideră a fi o problemă mult mai profundă decât o singură exploatare forestieră.
În opinia reprezentantului Greenpeace, cazul de la Rusca Montană este simptomatic pentru modul în care sunt administrate și protejate pădurile valoroase din România.
„Un caz tipic de neglijență din partea autorităților silvice”
Valentin Sălăgeanu spune că echipa Greenpeace a discutat în teren inclusiv cu localnici preocupați de modul în care sunt exploatate pădurile din zonă.
Din perspectiva organizației, ceea ce s-a întâmplat la Rusca Montană reprezintă un exemplu de neglijență în aplicarea și verificarea regulilor de exploatare forestieră.
„Ce s-a întâmplat acolo e un caz tipic de neglijență din partea autorităților silvice”, afirmă Sălăgeanu.
Acesta susține că problema nu se rezumă la faptul că arborii au fost tăiați, ci la modul în care a fost afectată întreaga suprafață.
Potrivit acestuia, normele de exploatare nu ar fi fost respectate în mai multe puncte, iar imaginile realizate de echipa de investigație ar documenta efectele intervenției asupra terenului.
„Pădurea nu doar că a fost tăiată, dar întreaga suprafață a fost afectată grav prin nerespectarea normelor de exploatare”, spune coordonatorul Greenpeace.
O pădure identificată pentru protecție, exploatată înainte să fie protejată
Una dintre cele mai grave componente ale cazului, în viziunea Greenpeace, este cronologia.
Potrivit lui Valentin Sălăgeanu, pădurea fusese identificată încă din 2025 pentru valorile sale de biodiversitate, într-un proces oficial care urmărea identificarea unor suprafețe ce puteau beneficia de protecție strictă.
Numai că protecția nu a fost instituită înainte de exploatare.
„Pădurea a fost identificată pentru valorile ei de biodiversitate într-o fază inițială, în 2025. În iarna anului 2025 și primăvara anului 2026 a fost exploatată, după care, evident, fiind tăiată ras, nu a mai avut cum să fie inclusă în zonele de protecție strictă”, explică Sălăgeanu.
Aici se află, în opinia Greenpeace, una dintre marile vulnerabilități ale întregului mecanism.
Ministerul Mediului ar fi identificat suprafețe care necesitau o eventuală protecție, însă nu ar fi aplicat, în perioada de tranziție, măsuri suficiente pentru a împiedica degradarea sau distrugerea acestora.
„Ministerul a cheltuit bani europeni pentru a identifica zone pentru protecție strictă”
Sălăgeanu acuză Ministerul Mediului că nu a aplicat ceea ce el numește principiul prevenției.
Cu alte cuvinte, în momentul în care o suprafață este identificată ca având o valoare ridicată pentru biodiversitate și urmează să fie evaluată pentru protecție, ar trebui, în opinia Greenpeace, să existe măsuri temporare care să împiedice distrugerea ei înainte de finalizarea procedurilor.
„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a cheltuit bani europeni să identifice zone pentru protecție strictă, dar după ce le-au fost identificate, nu a pus niciun soi de principiu al prevenției în practică”, susține coordonatorul Greenpeace.
Iar Rusca Montană ar fi, potrivit acestuia, exemplul perfect al acestei vulnerabilități.
O pădure identificată pentru protecție poate fi exploatată înainte ca protecția să intre efectiv în vigoare.
Natura 2000, amenajamentul silvic și protecția habitatelor
Potrivit lui Sălăgeanu, situația este cu atât mai gravă cu cât suprafața analizată nu reprezenta o pădure oarecare.
Zona se află într-un sit Natura 2000, iar reprezentantul Greenpeace susține că pădurea era recunoscută în documentația silvică drept o suprafață cu rol prioritar pentru protecția habitatelor europene.
„Ea este parte din situl Natura 2000 Rusca Montană, care a fost instituit în mod particular pentru a proteja tipuri de habitate forestiere reprezentative care se aflau în parcela respectivă și solul foarte fragil și vulnerabil de care pădurile depind”, explică Sălăgeanu.
Potrivit acestuia, existau astfel mai multe straturi de protecție sau de recunoaștere a valorii ecologice a zonei: statutul Natura 2000, prevederile amenajamentului silvic și identificarea ulterioară a suprafeței ca posibilă zonă de protecție strictă.
Cu toate acestea, exploatarea a avut loc.
Cinci arbori de habitat la hectar și 10 metri cubi de lemn mort
Unul dintre cele mai importante aspecte semnalate de Greenpeace privește modul în care ar fi trebuit realizată exploatarea într-o astfel de zonă.
Sălăgeanu afirmă că trebuiau păstrați arbori de habitat, indicând un minim de cinci arbori la hectar în condițiile despre care vorbește în interviu.
De asemenea, potrivit acestuia, trebuiau păstrați cel puțin 10 metri cubi de lemn mort la hectar, atât în picioare, cât și la sol.
De ce este important lemnul mort?
Pentru că acesta are un rol esențial în ecosistemele forestiere, contribuind la biodiversitate și la ciclul natural al nutrienților.
„El este extrem de important pentru ciclul nutrienților”, explică reprezentantul Greenpeace.
Organizația susține că aceste elemente nu ar fi fost respectate în cazul investigat la Rusca Montană.
Drumuri pe versanți abrupți și lemn transportat prin albia pârâului
Un alt element prezentat în interviu este legat de infrastructura creată pentru exploatare.
Sălăgeanu afirmă că au fost deschise drumuri de exploatare pe pante foarte abrupte, iar intervențiile ar fi transformat versantul într-o adevărată rețea de căi de acces.
Mai mult, Greenpeace susține că lemnul a fost tras prin albia pârâului din zonă, practică pe care organizația o consideră incompatibilă cu protejarea unui astfel de habitat.
În acest context, impactul asupra solului și apei devine o problemă distinctă de simpla tăiere a arborilor.
O jumătate de PET cu benzină, abandonată în pădure
Poate cel mai plastic exemplu oferit de reprezentantul Greenpeace în interviul acordat Reper24 este cel al deșeurilor găsite în parchet.
Sălăgeanu spune că echipa a identificat inclusiv o jumătate de PET de aproximativ 2,5 litri cu benzină abandonată în parcelă.
Pentru un nespecialist poate părea un detaliu minor.
Pentru o zonă forestieră, însă, mai ales într-un context în care România s-a confruntat recent cu incendii de vegetație, riscul nu este deloc unul de ignorat.
„Știm cu toții care este pericolul, nu? Incendiile de vegetație”, atrage atenția reprezentantul Greenpeace.
Cine trebuia să verifice exploatarea?
Poate cea mai importantă întrebare ridicată de interviul Reper24 este una instituțională.
Cine trebuia să observe aceste lucruri în timpul exploatării?
Potrivit lui Sălăgeanu, responsabilitatea primară privind respectarea condițiilor de exploatare revine administratorului suprafeței, în acest caz Romsilva, care ar fi trebuit să predea exploatatorului regulile ce trebuiau respectate și să verifice în teren modul în care acestea sunt aplicate.
Controlul, spune acesta, nu ar trebui să fie doar unul birocratic.
Ar trebui să existe verificări înainte de exploatare, în timpul lucrărilor și la final, atunci când parchetul este predat înapoi.
„La mijlocul exploatării te duci și verifici că le-a implementat și când primești înapoi parchetul, să te asiguri că a respectat normele respective”, explică Sălăgeanu.
În cazul de la Rusca Montană, Greenpeace pune sub semnul întrebării eficiența acestui mecanism de control.
„Nu se întâmplă doar acolo“
Sălăgeanu spune că problema nu trebuie privită ca un incident izolat.
În opinia sa, cazul de la Rusca Montană este expresia unei probleme sistemice în administrarea pădurilor și în controlul exploatărilor forestiere.
„Aici clar e o chestiune sistemică, nu se întâmplă doar acolo”, afirmă acesta.
Reprezentantul Greenpeace amintește că organizația a mai desfășurat investigații în județul Caraș-Severin, inclusiv în 2023 și 2024, iar zona Rusca Montană ar fi fost deja considerată una cu probleme.
Mai trebuie spus că Garda Forestieră are competențe de control și poate efectua verificări în funcție de prioritățile stabilite prin evaluări de risc. În același timp, Sălăgeanu admite că organizația nu are o imagine completă asupra modului în care instituția își prioritizează resursele.
El atrage însă atenția că Rusca Montană nu este o zonă necunoscută autorităților.
Potrivit lui Sălăgeanu, Greenpeace a semnalat anterior probleme în zonă, iar în trecut au existat și informații publice privind identificarea unor tăieri ilegale la nivelul Ocolului Silvic Rusca Montană.
Și atunci, ce rămâne după drujbe?
Dincolo de toate documentele, hărțile, amenajamentele, autorizațiile și procedurile administrative, în teren rămâne o realitate mult mai simplă.
O pădure care nu mai este.
În locul ei rămân cioate, drumuri de exploatare, sol afectat, resturi lemnoase și întrebări despre cine trebuia să verifice respectarea regulilor.
Pentru Greenpeace, Rusca Montană este mai mult decât un caz local.
Este exemplul unei contradicții care poate deveni dramatică pentru România: statul identifică o pădure ca fiind valoroasă pentru biodiversitate, pregătește mecanisme pentru protejarea ei, dar până când protecția devine efectivă, pădurea poate fi exploatată.
Iar după ce arborii dispar, nu mai există nimic de protejat.
„Cazul de la Ocolul Silvic Rusca Montană este din punctul nostru de vedere exemplar în sensul ăsta”, spune Valentin Sălăgeanu.
Pentru Caraș-Severin, întrebarea rămâne deschisă: câte alte păduri valoroase se află astăzi în aceeași situație, pe hărți, în documente și în proiecte de protecție, dar încă fără protecție efectivă în teren?
Iar până când autoritățile vor răspunde, drujbele rămân, uneori, mai rapide decât protecția.
Sergiu TABAN
Țădulă dănuț zis și puliță, tace ca porcul in cucuruz? A făcut ceva pozitiv de când a fost numit acest puliță? Bine, a făcut și anume s-a îmbogățit. Dar în afară de asta? Ceva ca să oprească jaful pădurilor? Nimic. Îl dă cineva afară pe puliță? Nimeni.