Dumitru Rujan: „Guvernul a găsit soluții pentru subvenția gigacaloriei!”

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan îi asigură pe cărășeni că au fost găsite soluții de către Guvernul liberal pentru subvenția la gigacalorie și sprijinirea administrațiiior locale. Banii pentru gigacalorie vor fi alocați în această săptămână.

În ciuda situației politice dificile, guvernul interimar PNL găsește soluții pentru problemele românilor. Guvernul sprijină administrațiile locale, astfel că,  premierul și ministrul de Finanțe au avut luni o discuție cu Asociația Municipiilor și au agreat că  o parte din subvenția de la gicagalorie va fi plătită din banii de la bugetul de stat, mai exact din fondul de rezervă”, declară parlamentarul liberal.

Dumitru Rujan afirmă totodată că soluția este una provizorie, aplicabilă doar în acest an, în condițiile în care trebuie gândit un plan pe termen lung, pentru ca această situație a subvenționării substanțiale a gigacaloriei din bugetul de stat să nu se mai repete și banii să poată fi direcționați pentru investiții.

Guvernul a solicitat situația plăților fiecărei administrații până azi, și, după ce aceasta va fi primită, o parte din sume vor fi alocate chiar din această săptămână. Alocarea se va face pentru plata gigacaloriei, nu pentru alte plăți restante sau amenzi și după principii clare și echitabile”, a precizat deputatul liberal cărășean, Dumitru Rujan.

La sârșitul lunii octombrie, ANRE a dat undă verde scumpirii căldurii și a apei calde în toată țara. Prețurile de producție avizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie cresc cu până la 96%.

 

Lorena POENARU

 

Știrile zilei