-0.2 C
Reșița
vineri, 17 ianuarie 25

„Dumnezeu să fie în fiecare casă și să aducă un zâmbet în fiecare familie”! Mesajul primarului Brian Filimon

Un an greu din punct de vedere financiar, dar un an în care nu au lipsit realizările și veștile bune, în special în ceea ce privește obținerea de noi și noi finanțări, atât pe fonduri guvernamentale, cât și pe fonduri europene. Cam așa a fost anul 2022 pentru administrația și comunitatea din Măureni, conform primarului Brian Filimon, care așa cum ne-a obișnuit deja de când a preluat frâiele Primăriei, nu a ratat nici anul acesta nicio ocazie de a depune spre finanțare proiecte care duc la dezvoltarea comunității pe care o păstorește.

Trebuie să spun că a fost un an greu din punct de vedere financiar, deoarece știm că bugetele comunitățiilor mici nu sunt foarte mari, iar rectificările au întârziat să apară. Chiar am resimțit lucrul acesta, cred că prima rectificare a venit prin octombrie-noiembrie și a doua acum, la final de an. Partea bună este că din nou ne-am gospodărit banii și bugetul intern foarte bine și nu am ezitat să depunem spre finanțare proiecte pe niciuna din măsurile unde ne încadram, fie că a fost vorba de fonduri guvernamentale, fie că a fost vorba de fonduri europene. Știm ce înseamnă ca și costuri depunerea acestor proiecte și știm ce se așteaptă după, din punct de vedere al cofinanțării. Însă am fost încrezători și în acest an și am depus tot ce se putea depune și putem spune că încheiem anul și cu vești bune: o parte dintre proiecte au fost deja aprobate spre finanțare, lucrăm acum să punem la punct documentele și din cum arată retrospectiva acestui an, 2023 ne va aduce cu o comunitate în plină dezvoltare și în pline lucrări”, a precizat pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.

În ceea ce privește proiectele depuse spre finanțare pe PNRR, POIM sau Anghel Saligny, o mare parte deja aprobate, acestea sunt multe de enumerat, de la piste de biciclete, panouri fotovoltaice, platforme pentru gunoiul menajer, dezvoltarea infrastructurii rutiere și asfaltarea tuturor străzilor din Măureni și din Șoșdea, mărirea capacității stației de apă, ridicarea unei săli de sport și a unei grădinițe noi la Măureni (de menționat că lucrările la grădiniță vor începe cel mai probabil în primăvara anului viitor).

Pe lângă aceaste proiecte mari, ne apropiem și de finalizarea dispensarului cu cinci cabinete și am derulat anul acesta și proiecte pe bani de la bugetul local, chiar dacă a fost un an greu. Aici mă refer, de exemplu la finalizarea lucrărilor la cele două capele mortuare de la Măureni și Șoșdea, și bineînțeles că am lucrat, așa cum s-a văzut pe parcursul anului, și la rigole și la canale. Felicit echipa din Primărie și întreaga comunitate pentru că eu cred că putem să tragem concluzia că am gospodărit din nou partea financiară și anul așa cum se cuvine și așa cum ne-am dorit.

Sunt mulțumit de ceea ce am realizat și în acest an, foarte mulțumit și sper ca și în anul 2023 să ne dea Dumnezeu sănătate și minte luminată să facem o strategie bună”, a mai adăugat primarul Filimon.

Și cum suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, edilul nu a ratat ocazia să trasmită un mesaj locuitorilor din Măureni și Șoșdea:

„La final de an le pot transmite oamenilor că le mulțumesc din nou pentru ce au arătat și în acest an 2022, pentru că au înțeles că dacă ne schimbăm și umblăm la schimbarea mentalității și credem în visul nostru, credem că se poate, cu siguranță Dumnezeu ne va răsplăti. Ceea ce este cel mai important este să avem sănătate cu toții, iar aceste sărbători de iarnă, aceste sărbători frumoase și unice, le doresc tuturor să ne dea acea încărcare de energie, de motivație sufletească, morală și fizică, pentru a începe noul an cu încredere și cu speranță că vom continua și vom duce la bun sfârșit o dezvoltare frumoasă pe care am început-o cu ceva ani în urmă în comunitatea noastră și vom ajunge la punctul la care am visat cu toții. Le doresc sănătate, sărbători binecuvântate și Dumnezeu să fie în fiecare casă și să aducă un zâmbet în fiecare familie. La mulți ani”.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei