Se redeschide linia de cale ferată Caransebeș-Oțelu Roșu

După preluarea Combinatului Siderurgic din Oțelu Roșu de Dorin Umbrărescu și după o serie masivă de investiții în modernizarea acestuia, precum și apropiata reluare a activității siderurgice în combinatul din Valea Bistrei, era de așteptat ca linia ferată Caransebeș – Oțelu Roșu să fie redeschisă de noul investitor.

Gestionată de Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara și pusă în practică de asocierea de firme Alstom Transport, Arcada Company și Euro Construct Trading 98, această investiție – care a demarat în 2023 și se ridică la circa 1,6 miliarde de lei, inclusiv TVA – este practic finalizată, dar reluarea efectivă a circulației feroviare între Caransebeș și Oțelu Roșu va pune fi efectuată doar după finalizarea racordurilor din zona Gării Caransebeș, lucrări care fac parte dintr-o investiție distinctă, cea a modernizării magistralei Caransebeș – Lugoj.

În lungime de aproape 35 de kilometri, linia de cale ferată Caransebeș – Oțelu Roșu a fost scoasă din circulație cu mai bine de un deceniu în urmă. Potrivit estimărilor de specialitate, redeschiderea liniei Caransebeș – Oțelu Roșu va avea loc după intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor 2026-2027, cu posibilitatea ca în prima fază să fie rezervată doar transportului de mărfuri.

Noul proprietar al combinatului siderurgic de la Oțelu Roșu a efectuat pe cont propriu și partea de modernizare a liniilor feroviare industriale de pe teritoriul combinatului, iar studiile precizează că există posibilitatea extinderii liniei feroviare Caransebeș – Oțelu Roșu până la Băuțar.

Sursă foto: Renașterea.ro

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei