După un an în care a încercat să aplice psihologia pe un pacient aflat în moarte clinică, Daniel David și-a depus mandatul. Rezultatul? Universitățile au rămas cu „excelența”, iar restul sistemului a rămas cu… restanțele.
Luni, 22 decembrie, Daniel David a decis că Ministerul Educației seamănă prea mult cu un experiment social eșuat și prea puțin cu o revistă de cercetare cotată ISI. Rectorul UBB, omul care a venit să ne învețe cum gândește poporul român, a realizat, probabil, că una e să măsori „atitudinile și valorile” într-un laborator de la Cluj și alta e să explici de ce cad tavanele în școlile din mediul rural.
Universitatea e „wow”, grădinița e „vai”
Dacă analizăm „moștenirea” lăsată în urmă, vedem o Românie educată în două viteze, care nu se întâlnesc nici măcar la semafor. Pe de o parte, avem învățământul universitar. Sub bagheta lui David, mediul academic a plutit într-o bulă de lux intelectual: consorții internaționale, granturi europene și discursuri despre „inteligența artificială”. Daniel David a vorbit despre universități ca și cum am fi fost deja în 2050.
Din păcate, pentru restul sistemului, calendarul pare blocat undeva în 1984, cu nuanțe de 1950:
Liceele tehnologice: elevii „tehnologizați” încă se bat cu strunguri care au prins marea naționalizare, visând la o piață a muncii pe care ministerul a văzut-o doar în broșuri lucioase.
Școala generală: în timp ce la minister se dezbătea „reziliența psihologică”, în școlile de la sat reziliența se măsoară în numărul de straturi de haine pe care copiii le poartă în bănci pentru că a crăpat centrala (sau n-a existat niciodată).
Grădinițele: aici, „digitalizarea” propusă de reformă a însemnat că educatoarele trebuie să completeze de trei ori mai multe tabele în Excel, pe laptopurile lor personale, printând adeverințe la imprimante plătite din „fondul clasei”.
Psihologia demisiei: Când paradigma se lovește de realitate
Este fascinant cum un expert în psihologie clinică a ajuns la concluzia că cel mai bun tratament pentru Educație este abandonul. Daniel David a intrat în minister promițând o „paradigmă nouă”. Realitatea este, însă, mult mai prozaică: paradigma nouă s-a lovit de vechile grupuri de interese, de bugetele de supraviețuire și de un sistem preuniversitar care nu are nevoie de „mindfulness”, ci de tencuială și săpun.
În timp ce universitățile se bat pe locuri în topurile internaționale, restul școlii românești se bate pe singurul loc de parcare din fața blocului unde funcționează o grădiniță de apartament. Ministrul a ales calea cea mai logică pentru un psiholog: când mediul devine prea toxic, te extragi din el.
Se stinge lumina în preuniversitar?
Daniel David se întoarce la Cluj, unde lumea este previzibilă, rațională și, mai ales, educată. În urma lui rămâne un sistem de învățământ preuniversitar care se simte ca un copil lăsat în prima zi de școală la poartă: speriat, cu ghiozdanul prea greu și fără nicio idee despre unde e clasa lui.
Am avut un ministru care ne-a explicat de ce suntem cum suntem. Din păcate, a plecat înainte să ne facă să fim altfel. Probabil că, din punct de vedere academic, demisia sa este o „recalibrare strategică”. Din perspectiva unui părinte care cumpără încă hârtie igienică pentru școală, este doar un alt episod din serialul „Scapă cine poate”.
Drum bun spre Cluj, domnule ministru! Ne-ați lăsat exact cum ne-ați găsit: cu facultăți de elită și școli de ev mediu cu profesori lipsa.
Diana ȘTEFAN
