18.7 C
Reșița
sâmbătă, 01 octombrie 22

Episcopul Caransebeșului, PS Lucian Mic a donat sânge în cadrul campaniei „Împreună dăruim viață”!

Episcopul Caransebeșului, PS Lucian Mic s-a alăturat campaniei de donare de sânge „Împreună dăruim viață”, inițiată de ATOR Banatul de Munte.

În ultima zi a campaniei derulată în perioada 2-4 noiembrie, alături de alți donatori, ierarhul locului s-a prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, arătând prin exemplu personal că printr-un exercițiu de voință se pot salva mai multe vieți și în același timp se poate oferi o bucurie unui copil.

Am încheiat campania însumând un număr de 20 de donatori admiși, care au făcut binele, donând câte o picătură de viață. Pe lângă aceștia, un număr de 23 de persoane nu au îndeplinit condițiile medicale pentru a putea dona.

spot_img

Tuturor celor care au donat, dar și celor care au avut gândul bun de a dona, dar nu au reușit, le mulțumim, ne înclinăm în fața dumnealor și Îl rugăm pe Dumnezeu să îi răsplătească pe măsura faptelor lor!”, au declarat tinerii de la ATOR Banatul de Munte.

De menționat că și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin s-a alăturat campanie de donare de sânge. Jandarmii cărăşeni participând permanent la astfel de activităţi umanitare în încercarea de a fi alături de cetăţeni, nu doar prin prisma executării misiunilor specifice de ordine şi siguranţă publică.

Bonurile de masă primite de către fiecare donator, în urma acțiunii vor fi folosite în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, cumpărând cu ele alimente și dulciuri pentru copiii care urmează să primească ghetuțe, în această iarnă, spun tinerii de la ATOR Banatul de Munte.

 

Lorena POENARU

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei