fbpx
6 C
Reșița
duminică, 10 decembrie 23

„Este foarte important un oraș verde”! Peste 2.000 de copaci, plantați în ultimii ani în Oțelu Roșu

Peste 2.000 de copaci au fost plantați în orașul Oțelu Roșu, în perioada administrației Luca Mălăiescu. Conștient de importanța unui oraș verde, cât mai prietenos cu mediul înconjurător, edilul declară că a schimbat politica administrației locale din orașul de pe Valea Bistrei, unde înainte de venirea lui la Primărie se punea mai mult accent pe tăierea copacilor decât pe plantarea acestora.

De când sunt primarul orașului Oțelu Roșu, de 9 ani de zile, avem cu siguranță peste 2.000 de pomi plantați în oraș. Am găsit, din păcate, spun eu, un oraș fără copaci, fără pomi. Vechea administrație a considerat că trebuie tăiați, pentru că au fost pomi la Oțelu Roșu, dar s-au tăiat.

Am platat copaci în tot orașul, diverse specii. La drumul național am plantat majoritatea catalpa, au o coroană foarte frumoasă și noi la fiecare doi ani de zile, cu o firmă specializată din județul Hunedoara, îi tundem frumos, îi aranjăm. Avem foarte mulți tuia, datorită faptului că aceștia își mențin frumusețea și pe perioada iernii, avem brazi, pini și așa mai departe.

Am investit foarte mult în acest lucru. Am plantat și eu personal un arbore sequoia, unul eu și unul city managerul orașului, Adi Trușcă. Să sperăm că vor crește bine și peste ani și ani vor dăinui în amintirea primarului Luca Mălăiescu, dacă putem spune așa, pentru că știm cu toții, sequoia se fac foarte mari și au o viață foarte îndelungată.

Este foarte important un oraș verde. Iar orașul Oțelu Roșu din acest punct de vedere putem spune că este avatajat, este amplasat într-o zonă înconjurată de păduri, de foarte multă verdeață și am ținut foarte mult să continui, dacă pot spune așa, acest lucru. Este important pentru că în primul rând așa cum știm, acolo unde este verdeață este și un aer purificat, curat”, a precizat pentru Reper 24, primarul Luca Mălăiescu.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. ”„De când sunt primarul orașului Oțelu Roșu, de 9 ani de zile, avem cu siguranță peste 2.000 de pomi plantați în oraș. Am găsit, din păcate, spun eu, un oraș fără copaci, fără pomi. ”

    Pomul face poame?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei