În perioada premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian însoțit de un grup de colindători de la Centrul Eparhial, i-a vizitat pe bolnavii...
Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o tehnologie, folosind inteligenţa artificială (AI), care identifică cele mai puternice celule imune care ucid tumorile şi care pot...
Edilul orașului Oțelu Roșu Luca Mălăiescu în colaborare cu Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei, pun la dispoziția persoanelor în vârstă, ori bolnave,...
Deputatul liberal cărășan Jaro Marșalic vine cu vești bune din Parlament: Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă prin care li se...
În perioada 29-30 septembrie 2022, Episcopia Caransebeșului organizează la Reșița, prin Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, o nouă campanie de donare de...
Astăzi e Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. O boală nemiloasă, aproape fără leac care decimează la propriu populația. Statisticile indică faptul că în...