ETICHETE

Înviere

Pastorala praznicului Învierii Domnului: „Prin jertfa Domnului Hristos noi toți ne-am vindecat!”

Pastorală la măritul praznic al Învierii Domnului, 2025 † LUCIAN, DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiților credincioși din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului, Har,...

Tramvaiele reșițene, program prelungit în noaptea de Înviere

Programul după care vor circula tramvaiele în municipiul Reșița va suferi modificări în zilele ce urmează. Vineri, 18 aprilie, și luni, 21 aprilie, transportul public...

Concert prepascal la Reșița: „Iată Mirele vine – Hristos cel răstignit și înviat”

Într-o atmosferă de profundă încărcătură duhovnicească, credincioșii din Reșița și împrejurimi sunt invitați să participe joi, 10 aprilie, la un concert prepascal cu titlul...

Deputat Marius Damian: „Sfânta Înviere să vă aducă în suflet lumină, credință şi iubire“

Declarația politică a deputatului PSD de Caraș-Severin Romulus - Marius Damian este adresată în această perioadă încărcată de credință și iubire, locuitorilor județului Caraș-Severin: „Suntem...

Episcopul Iustin: „Lumea în care trăim este plină de curse, de capcane“

Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului trage un mare semnal de alarmă în pastorala sa de la Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. ...

De astăzi începe Postul Paștelui

Credincioșii ortodocși intră de astăzi în perioada de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai. Începutul postului...

Mesajul deputatului Marius Damian pentru cărășeni

De la tribuna Camerei Deputaților, deputatul PSD de Caraș-Severin Romulus - Marius Damian a dorit să transmită românilor și locuitorilor județului Caraș-Severin un mesaj...

Vinerea Mare, cea mai neagră zi a creștinismului

Apropierea Sărbătorii Paștelui ne aduce, în sfârșitul acestei săptămâni, cea mai tristă zi a ortodoxiei: vinerea mare, sau vinerea neagră. Se apropie și sfârșitul...

Atenție la lumânări! Pompierii cărășeni, la datorie în noaptea de Înviere

Pompierii cărășeni vor fi la datorie și în noaptea de Înviere, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin. Vor fi...

(FOTO) Cadoul administrației locale din Armeniș pentru credincioși

După doi ani în care a trebuit să stăm în case, să purtăm mască, să nu ne vedem cu prietenii ori cu cu rudele,...

Latest news