Excelența școlară, dar și cea sportivă, nu au trecut neobservate nici anul acesta de către membrii Rotary Club din Reșița, cei care au recompensat performanța elevilor de top pe care îi are în acest moment Caraș-Severinul. Spun în acest moment, pentru că ne-am obișnuit, în anii precedenți, ca mințile strălucite, desigur, cu unele excepții, să pornească de cele mai multe ori, după primele 12 clase, spre centre universitare de prestigiu din țară sau din străinătate. Poate de acum, odată cu noua titulatură a universității din municipiu, pentru că fosta Universitate „Eftimie Murgu” a devenit Centrul Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, din Reșița, mediul academic reșițean să devină mult mai tentant pentru absolvenții liceelor din Banatul de Munte.
Chiar la Centrul Universitar UBB din Reșița a avut loc premierea elevilor care au obținut locurile I-III la faza națională a olimpiadelor și competițiilor școlare și a elevilor cu media 10 la examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională, în organizarea Rotary Club din Reșița, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și în parteneriat cu Centrul Universitar UBB Reșița.
Studentul de 10, dar cu posibilități materiale reduse, Condratiuc Marius din Republica Moldova va fi susținut de Rotary Club Reșița cu o bursă, timp de 4 ani, până la finalizarea studiilor de inginerie. Proiectul este de 24.000 lei, respectiv 6.000 de lei pe an.
Despre calitatea actului didactic, despre rolul școlii în societate, meritul ce le revine părinților dar mai ales acestor elevi care se autodepășesc zi de zi, au ținut să vorbească înainte de decernarea premiilor Mihaela Azap – ex-președinte Rotary Club Reșița, prof. Carina Pristavu – inspector general în cadrul ISJ Caraș-Severin, Geta Feieș – membru și fost președinte Rotary Reșița, conf. univ. dr. ing. Cristian-Paul CHIONCEL, prodecanul Facultății de Inginerie din cadrul UBB Reșița, gazda manifestării, doamnele profesoare Florica Molnar – dir. adj. al Colegiului Național Diaconovic Tietz din Reșița și neobositul performer-pedagog al handbalului reșițean, Lucia Moruț, de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița.
Rotary Club Reșița susține perfomanța în educație!
Rotary Club Reșița, asociația care a acordat premiile elevilor calificați la fazele naționale ale olimpiadelor și competițiilor școlare, a dovedit de-a lungul ultimelor două decenii o implicare activă în beneficiul comunității orașului, oferind în nenumărate rânduri sprijin tinerilor elevi nevoiași ai urbei dar și celor performanți, prin acte de voluntariat care vorbesc de la sine despre preocupările constante „rotariene“ în susținerea performanței în educație.
Elevii recompensați de Rotary Club Reșița sunt:
TĂMAȘ CHRISTIAN ARRIDAN
ECHIPA DE HANDBAL FETE
KERESZTES ALEXANDRU – FLORIN
Dudaș-Vasile Daria
Rotaru Ella
Echipajul format din elevele: Berzescu Ana, Suciu Dayra-Giorgiana; Arnăut Sara-Amalia; Gorțan Riana, VULPES Larisa – olimpiadă
GIUCA Andrada Iulia
Barbosu Maria Ilieana
Cãprariu Ioana
Toma Cristian
Nedelcu Ariana
ȘTEFĂNESCU ANDREI NICOLAS
COCIRLA RAUL ANDREA
BRAILA SONIA BILIANA
CHIRILA MARIO VALENTIN
PERA ANDREI CRISTIAN
Catici Diana Maria
Pec Gabriela
Tomici Davor
VALEANU MARIA
MUNTIAN MARIANA IONELA
VOINA LUCA VLAD
LUCA DAVID
Sergiu TABAN

















