Consiliile județene, cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene, pot solicita finanțare pentru înființarea sau extinderea serviciilor de educație timpurie (creșe, grădinițe, servicii complementare).
Apelul de proiecte „Diversificarea și flexibilizarea serviciilor de educație timpurie” a fost deschis de Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO), și în parteneriat cu Ministerul Educației.
În cadrul apelului de tip competitiv vor fi finanțate proiecte care urmăresc îmbunătățirea accesului copiilor cu vârste până la 6 ani la educația timpurie. Bugetul total alocat este dedicat regiunilor mai puțin dezvoltate și este de 120.000.000 de euro.
Proiectele pot fi depuse de Consiliile județene în parteneriat cu: Inspectoratul Școlar Județean (obligatoriu); Autorități ale administrației publice locale; Instituții de învățământ superior; Unități de învățământ acreditate, publice și private, din rețeaua școlară națională; Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE); Furnizori privați de educație timpurie, inclusiv organizații neguvernamentale.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 201.000 euro, iar cea maximă eligibilă a unui proiect nu poate depăși 7.814.851,40 de euro.
Grupul țintă al acestor finanțări sunt copii de la 3 luni la 6 ani înscriși sau nu la creșă, grădiniță, servicii complementare, precum și părinții ori reprezentanții legali ai acestora.
Prin aceste finanțări se urmărește: elaborarea unei strategii județene de dezvoltare a serviciilor de educație timpurie pentru asigurarea participării tuturor copiilor sub 6 ani la educație, îndeosebi a celor provenind din grupuri dezavantajate; înființarea sau extinderea unui serviciu de educație timpurie (creșă, grădiniță, servicii complementare); vizite de studiu în țară și străinătate; activități de informare, consiliere și sprijin al părinților privind importanța educației timpurii, inclusiv vizite la domiciliu și evenimente de tip „Ziua porților deschise”;
De asemenea, se dorește dotarea și amenajarea spațiilor interioare cu mobilier adecvat copiilor; derularea unor activități specifice de sprijin al părinților minori (subvenții, consiliere juridică, sprijin pentru îngrijirea copiilor etc.); amenajarea centrelor de activitate (bibliotecă, joc de rol, construcții, nisip și apă, artă, știință); terapie logopedică, consiliere și sprijin psihopedagogic pentru copiii cu cerințe educaționale speciale;
Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 11 iunie 2024 – 10 septembrie 2024.
Dan AGACHE


















