12.2 C
Reșița
duminică, 20 aprilie 25

(FOTO) Asociația Diabeticilor din Reșița, într-o acțiune de testare a locuitorilor din Caransebeș

Cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului și aniversării a 100 de ani de la descoperirea insulinei, Asociația Diabeticilor Caraș-Severin a decis testarea populației municipiului Caransebeș.

Sâmbătă, ne-am pornit de dimineață spre oraș, împreună cu voluntari din Lions Reșița Kindness,cu voluntari din partea asociației noastre și cu doamna doctor Mihaela Dalea, medic specialist diabetolog“, au postat pe pagina de socializare cei din conducerea Asociației.

De la ora 10:00, am început testarea glicemiei locuitorilor din oraș, verificându-le și tensiunea arterială. S-au prezentat la locul stabilit 158 persoane, cu vârste între 13 și 90 de ani, care au fost testate. 

A fost o zi plină, dar ne bucurăm, deoarece am avut șansa să servim locuitorii municipiului Caransebeș, ajutându-i cu informații, cu consult gratuit din partea diabetologului și îndrumându-i pe cei ce aveau nevoie spre medicii specialiști din orașul lor! Mulțumim, Primăriei Caransebeș, edilului Felix Borcean, pentru tot sprijinul acordat în această campanie de prevenire a diabetului”, mai precizează reprezentanții Asociației Diabeticilor din Reșița.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei