Râul Vicinic ce traversează comuna Ciuchici din Caraș-Severin creează, aproape în fiecare an, probleme mari, atât locuitorilor, cât și administrației locale. S-au efectuat de-a lungul anilor lucrări de colmatare, de îndiguire și se pare că lucrurile au intrat pe un făgaș normal. A mai rămas o singură problemă: podurile afectate de ape și de vechime.
„Avem o finanțare, prin PNDL2, pentru un proiect ce prevede construcția unui pod peste râul Vicinic, un proiect în valoare de peste 4 milioane de lei început de un an. Lucrurile se mișcă foarte greu; avem plățile la zi pentru lucrările efectuate, dar abia acum au fost turnate picioarele viitorului pod. Când au lucrat, au făcut-o pe vreme rea, pe ploi, în apele umflate ale râului. Când a fost vreme bună … nu ai dat de constructor“, s-a plâns edilul Ion Orbulescu.
Photoset not found
„Am făcut sesizări către ei, am fost și personal la Baia Mare și am primit asigurări că se va depăși urgent acest procent de doar 25% din execuție. Acum, toate cele 5 picioare ale celor două poduri sunt turnate și practic nu mai au de lucru în albia râului. Termenul de finalizare este septembrie 2024 și, practic, sunt șanse mari ca el să fie realizat la timp“, a mai spus edilul.
În prezent, locuitorii sunt nevoiți să traverseze râul pe o punte improvizată, cu copii, cu bagaje, existând mereu pericolul unei căderi în apă. Primarul comunei Ciuchici este nemulțumit de faptul că proiectul se putea încheia până la sfârșitul acestui an, dacă constructorul ar fi luat în serios această lucrare.
Dan AGACHE


















