8.7 C
Reșița
sâmbătă, 21 septembrie 24

(FOTO) Ne va lua iarna pe nepregătite și anul acesta?

De câțiva ani buni, autoritățile se tot vaită, la prima ninsoare, ba că a venit iarna prea devreme, ba că a venit pe nepregătite, ba că a sosit neanunțată, de parcă în decembrie avea nevoie de programare.

Anul acesta se pare că există toate condițiile ca prima ninsoare să fie întâmpinată nu cu pâine și cu sare, cum e obiceiul strămoșesc, ci doar cu sare și utilajele specifice anotimpului spre care ne îndreptăm cu pași repezi.

Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a efectuat deplasări în teren la bazele de deszăpezire, gestionate de Secţia „Drumuri Naţionale” Caransebeş, așa cum a stabilit în cadrul ședințelor organizate de Instituția Prefectului-Județul Caraș-Severin.

În acest sens, prefectul, însoțit de Ioan Boba, Șef Secție Secţia „Drumuri Naţionale” Caransebeş, a verificat bazele de deszăpezire din localitățile Ezeriș, Moldova Nouă, Oravița, Carașova și Bozovici.

În prezent, cantitățile de materiale antiderapante și utilajele sunt asigurate în procentul prevăzut în normative pentru prima parte a sezonului de iarnă 2021-2022 și vor fi suplimentate în funcție de necesități. Prefectul Cristian Gâfu va efectua verificări și la bazele de deszăpezire gestionate de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin.

Altfel spus: „Vine iarna, bine-mi pare, în depozit am luat sare, vine iarna…bine-mi pare“!

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei