-0.4 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

(FOTO+VIDEO) În timp ce unii „frig“ răchia, alții cultivă canabis

Comuna Domașnea este renumită în plan zonal pentru calitatea răchiei. Atâta doar că în ciuda prețului crescut anul acesta, cultivarea prunelor pentru răchie nu este la fel de profitabilă precum o cultură de canabis.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județul Caraș-Severin, la adresele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Doi bărbați, pe numele cărora au fost emise ieri mandate de aducere, au fost conduși la audieri, fiind reținuți pentru 24 de ore.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate o cultură formată din 97 de plante de cannabis, în diferite stadii de vegetație, cu înălțimi cuprinse între 1 și 2 m, în cantitate totală de peste 150 de kilograme de masă verde brută, peste 50 de kilograme de muguri de cannabis, masă verde uscată, 5 grame de substanță pulverulentă, susceptibilă a fi cocaină, un aparat de vidare a pungilor, un generator de curent cu suflantă cu aer cald, o instalație de irigare, pompă de stropit plante, 4 telefoane mobile, 1 grinder și 3 cântare de precizie.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi înființat și întreținut o cultură de cannabis, în vederea comercializării en-gross către diferite persoane. Semințele de cannabis ar fi fost procurate din Spania și cultivate într-o zonă greu accesibilă și izolată, înconjurată de pădure, din comuna Domașnea, județul Caraș-Severin, loc unde și-ar fi amenajat diferite instalații de irigare prin picurare, folosind inclusiv fertilizatori pentru dezvoltarea rapidă a plantelor.

După recoltare, plantele ar fi fost prelucrate și pregătite pentru distribuție într-o anexă situată în apropierea plantației, urmând a fi distribuite în Caraș-Severin, Timiș și Gorj, fie în mod direct, fie prin intermediari. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus astăzi (23 septembrie), arestarea preventivă a celor 2 bărbați, pentru 30 de zile.

„La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin. Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ se precizează în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. … cultură de canabis … droguri de risc …
    „ … prezența de nevinovăție“

    Prezența …?
    De prezumția (sau prezența) de posibilă utilitate farmacologică nu beneficiază?
    Alții … ”e mai proști”:

    **Link-urile nu sunt permise!**

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei