O peșteră spectaculoasă, aflată pe drumul ce leagă Moldova Nouă de Orşova, în apropierea localității Coronini din Caraș-Severin, este printre cele mai spectaculoase locuri din această zonă. Caverna, cunoscută sub denumirea de „Gaura cu muscă”, ar putea atrage o mulțime de turiști, mai ales că în preajma ei s-au țesut nenumărate legende. Peștera a apărut ca urmare a infiltrării apei în roca de tip calcaros, iar localnicii i-au găsit un nume de poveste.
Legenda peșterii îl descrie pe Iovan Iorgovan ca unul dintre mândrii prinți bănățeni, un voinic falnic aidoma lui Hercule. „Într-o zi, hoinărind prin pădure, Iorgovan aude țipătul surorii sale mai mici, care era cât pe ce să fie înghițită de un balaur cu șapte capete. Iorgovan se repede asupra balaurului, care lasă fata și fuge, iar în fuga sa creează impresionantele chei ale Corcoaiei din jurul Băilor Herculane.
De fiecare dată când îl ajungea din urmă, Iorgovan îi mai reteza câte un cap. Luptându-se ei așa, au ajuns pe Clisura Dunării. Aici a rămas balaurul cu un singur cap şi s-a refugiat în peșteră, de unde îl avertizează pe voinic că dacă îi va reteza și acest ultim cap, locul se va umple cu muște rele, care vor nenoroci vitele și oamenii. Iorgovan îi taie însă și ultimul cap, din care apare un roi de muște veninoase“, este varianta legendei pe care Cosmin Tanasă o relatează pe site-ul său.
În realitate, musca veninoasă (columbacă sau golumbacă) a existat în această zonă a țării. Vorbește despre ea și istoricul reșițean Mircea Rusnac, care a cercetat fenomenul și vechile scrieri care fac referire la această plagă a Banatului. Acesta spune că savantul venețian Francesco Griselini descria această muscă nefiind mai mare decât un țânțar. Ea își trăgea numele după cel al unui castel de pe malul drept, sârbesc, al Dunării (Golubac). Zbura în roiuri foarte întinse, care semănau cu niște nori groși de fum sau cu coloanele de aburi care se ridică de pe suprafața mării. Aceste roiuri apăreau în intervalul 20-25 aprilie, apoi din nou în a doua jumătate a lunii mai, uneori ceva mai devreme sau mai târziu.
Roiurile puteau fi împrăștiate numai de ploi și de vântul puternic. „Ele atacau în număr foarte mare animale domestice precum boi, vaci, oi, capre, cai și porci. Animalele încercau să scape prin sărituri disperate și lovituri de coadă. Însă părțile corpului lipsite de păr, precum pieptul sau bărbia, le erau acoperite într-o clipă de aceste insecte, care se fixau acolo temeinic și apoi pătrundeau în nări și urechi, în jurul ochilor și în deschizăturile organelor genitale ale animalelor de ambele sexe (mai ales la vaci).
Durerile provocate erau cumplite, fiind exprimate prin răgete, mugete, guiţări, nechezări, behăiri și prin fugă nebună, chiar prin aruncarea în apă. Animalele mureau ori în timpul atacului, ori la 3-4 ore după aceea sau cel mai târziu în cursul nopții următoare”, arată Mircea Rusnac, care spune că țăranii secolului al XVIII-lea aprindeau focuri mari de paie când apăreau insectele, iar locurile de pe corpul animalelor unde se puteau așeza acestea erau umezite cu o fiertură de pelin.
În prezent, nu există niciun pericol ca turiștii să viziteze această peșteră, iar frumusețile naturale ale zonei, căldura oamenilor și mai ales peștele de Dunăre pregătit în fel și chip, nu au egal.
Sursă: adevărul.ro
Sursă video: TVR Timisoara
Dan AGACHE
