28.7 C
Reșița
marți, 05 iulie 22

„Generozitatea e limbajul pe care cel surd îl poate auzi și cel orb îl poate citi.” (Mark Twain)

Mulți s-au îndoit și au spus că e o cauză pierdută; și mai mulți au spus „Ba da, se poate și facem“. Uni au cârcotit pe la colțuri, alții au crezut că e o acțiune de imagine, dar în final s-a ales grâul de neghină și bunătatea oamenilor a izvorât ca untdelemnul la suprafața apei din necredința unora.

Astăzi, de la ora 14 va fi o ceremonie oficială cu tăieri de „pamblicuțe“, cu politicieni, cu discursuri pompoase și siropoase în același timp, toate la finalizarea lucrărilor de la Staționarul 3 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Toate acestea vor trece. Rămâne în schimb bunătatea și sufletul milostiv al celor care au contribuit fiecare cât și cum au putut și s-au priceput la renovarea clădirii.

În locul altor comentarii sterile, vă propun să lecturați mesajul de mulțumire al celei care este vremelnic manager al acestei unități sanitare. Dar în vremelnicia sa a reușit să adune împreajma domeniei sale nu profesioniști, nu persoane ci…suflete alese:

spot_img

Dacă omenirea cunoaște istoria campaniei celor o sută de zile purtate de Napoleon, astăzi Stationarul 3 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, cunoaște rodul celor o sută de zile de luptă și muncă continuă privind renovarea sa.

La finele anului trecut, când românii sărbătoreau Ziua Națională, spitalul din Reșița reținea atenția întregii țări cu imagini care aveau sa il intituleze „Spitalul Groazei”… După acest episod plătit scump de unitatea sanitară, din lipsa fondurilor – problema generalizată la nivelul sistemului de sănătate, nu doar a unității sanitare reșițean, comunitatea s-a mobilizat exemplar într-o acțiune care a schimbat in totalitate ceea ce înseamnă Staționarul 3.

Comunitatea a înțeles că virtutea perfectă este reprezentată de 3 lucruri: gravitatea lucrurilor, generozitatea sufletului și sinceritatea față de semeni și că prin bunătate se poate îndeplini ceea ce nu pot unii obține prin forță.

Astfel, în campania celor o sută de zile s-au reunit pe palierele Staționarului 3 oameni și fapte, instituții și acțiuni, toate pentru a schimba ceea ce timpul pare să fii încremenit între pereții coșcoviți și paturile vechi și contorsionate. Au participat persoane fizice…cu nume și prenume, societăți comerciale, instituții publice și culte religioase, persoane ori firme rămase în continuare anonime pe principiul că bunătatea este cea mai frumoasă parte din viața unui om și constă din faptele lui mici sau mari, nenumite, neamintite…

Fiecare dintre ei au nume și prenume, au o familie care a trecut prin iadul bolii ori care poate va trece, sunt prietenii, colegii, concitadinii sau conjudețenii noștri, dar, în aceste o sută de zile, mai presus de toate, sunt cei care au avut un suflet mare!

Lista numelor lor e nesfârșită, la fel ca timpul si implicarea lor în această perioadă! Unii dintre ei au aflat cum e să dăruiești fără ezitare și ne-au învățat și pe ceilalți cum e să nu fii tu însuți, ci sa fii cineva mai bun pentru că un caracter frumos este cea mai bună plăcuță inscripționată vreodată, tocmai pentru că gândurile și faptele ramân în inimă și nu în marmură.

Tuturor celor implicati cu gândul ori cu fapta, știuți și neștiuti, prețuirea noastră!
Orice cuvânt e prea sărac pentru că și cel mai frumos ori sincer „mulțumesc” să poată fii rostit…

Bunătatea din cuvinte crează încredere.
Bunătatea din gândire crează profunzime.
Bunătatea în dăruire crează pâinea veșniciei. ( IPS Ioan Selejan, Mitropolit al Banatului)

Pentru toți, de la vlădică la opincă, de la cel tânăr la cel bătrân, de la sărac la cel bogat, povestea binelui făcut la Staționarul 3 fie-ne învățătură: să învățăm tăcerea de la cei vorbăreți, toleranța față de cei care ne sunt potrivnici în viață și bunătatea ca pe acea calitate care nu te face să numeri însăși faptele generozității tale!

Daca cineva ne-ar plati cu 10 cenți pentru fiecare gând bun la adresa oamenilor și ne-ar lua cate 5 cenți pentru fiecare gând ascuns și lipsit de bunătate, am fi oare săraci sau bogați“?

 

Alina Stancovici

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

3 COMENTARII

  1. Doamna Stancovici trebuie să știe că în Stationar III Reșița a contribuit Episcopia Caransebeș și Protopopiatul Reșița, institutii, firme, persoane fizice, voluntari NICiDECUM Mitropolitul Banatului. Probabil a fost prea ocupată, îmi cer scuze, dacă jignesc cu adevărul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei