19.7 C
Reșița
joi, 11 august 22

Handbaliştii reşiţeni, calificaţi în play-off-ul campionatului Diviziei A!

În cadrul ultimei etape a sezonului regular al Campionatului Diviziei A, Seria C, handbaliştii rossoneri au întâlnit echipa CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu. Practic, la ora meciului, cele două echipe îşi cunoşteau deja locurile în clasamentul final al primei părţi a campionatului: locul şase pentru oaspeţi, respectiv locul doi pentru rossoneri.

Motivaţi şi de atmosfera creată de micuţii handbalişti prezenţi la turneul de mini şi babyhandbal, jucătorii celor două echipe au prestat un joc frumos, cu gazdele în mare formă. După ce în minutul 4 se înregistra egalitatea pe tabela de marcaj (2 – 2), rossonerii s-au desprins, până la pauză ducându-se la opt goluri în faţă: 22 – 14.

În repriza a doua pe teren a fost o singură echipă, cea reşiţeană, care a reuşit să puncteze de încă 28 de ori, realizând o medie de aproximativ 0,93 goluri pe minut, faţă de jucătorii gorjeni care au mai înscris de opt ori.

spot_img

La finalul meciului, după cum era anunţat de organizatori, spectatorii au donat pluşuri pe care spiriduşii rossoneri le-au adunat de pe suprafaţa de joc, pentru a fi dăruite copiilor de la Centrul „Sfânta Maria” din Reşiţa.

Astfel, la finalul primei părţi a campionatului, reşiţenii au reuşit să se claseze pe locul doi în Seria C, fapt care le dă şansa de a evolua în play-off. Acesta va începe pe 22 ianuarie şi va fi organizat în sistem „fiecare cu fiecare”, tur-retur, cu participarea ocupantele primelor două locuri din cele patru serii, cu drept de promovare: CS Magnum Botoşani şi CSU Galaţi din Seria A, CS Medgidia şi CSU Piteşti din Seria B, CSM Oradea şi CSM Reşiţa din Seria C, respectiv CSM Sighişoara şi CSM Odorheiu Secuiesc din Seria D. Echipele clasate pe primele două locuri vor promova în Liga Zimbrilor, iar cele de pe locurile trei şi patru vor participa la un turneu de promovare/retrogradare cu ocupantele locurilor 11 şi 12 din Liga Zimbrilor.

Lotul rossonerilor a fost format din următorii jucători: Boban VUIŢĂ, Alexandru BLAGOE, Denis DUMUŢĂ – Marius NEGRU (8 goluri), Constantin OBROCEA, Marius BAHAN (6 goluri), Raul HEIMBACH (3 goluri), Daniel BURAC (2 goluri), Mircea NEGRU (5 goluri), Marian MITRAN (3 goluri), Andrei BONDOC (5 goluri), Deniss KIRSCH (4 goluri), Antonio GÎRBAN (6 goluri), Rareş SCURT (1 gol), Lucian IGNAT (3 goluri), Eduard BELCHITE (4 goluri).

La finalul jocului Marius BAHAN, coordonatorul secţiei de handbal din cadrul CSM Reşiţa, a declarat: „Legat de meciul nostru, zic eu că a fost un spectacol total. Am câştigat la o diferenţă foarte mare, ştiam că e ultimul nostru meci şi am vrut să lăsăm o impresie foarte bună la final de an.

Vreau să mulţumesc tuturor suporterilor şi iubitorilor de handbal. Locul doi la sfârşit de an este cel preconizat de mine de la început. Ştiu nivelul Ligii a II-a, dar ceea ce m-a preocupat pe tot parcursul sezonului a fost cum reuşim noi să tratăm meciurile şi să ne autodepăşim, să ne motivăm. Din păcate, au fost nişte meciuri în care lucrurile nu au mers. Ştiţi foarte bine, eu sunt realist. Nu pot să uit că am câştigat aici la 17 goluri cu Craiova şi am pierdut la două goluri pe terenul lor. Nu uit, dar am trecut peste. Nu asta este valoarea noastră, dar lucrez, lucrez ca să fac din ei nişte „câini”, îmi doresc să avem aici o bază de jucători reşiţeni.

Vom mai avea două-trei zile de mişcare, după care intrăm în vacanţă. În jurul datei de 6-7 ianuarie vom relua pregătirile, deoarece în 22 avem meci. Nu ştim deocamdată cu cine, au fost patru serii, continuă în competiţie primele două din fiecare serie, cu dueluri tur-retur. Vom avea deplasări lungi, Botoşani, Galaţi, Medgidia, Piteşti, Sighişoara şi Odorhei. Primele două clasate vor urca automat în prima ligă, iar următoarele două se duc la baraj. Îmi propun să câştigăm tot, eu nu mă dau la o parte. Vom juca fiecare meci la victorie, vom vedea ce va fi şi ce susţinere vom avea. E clar că avem un lot foarte tânăr, cu o medie de 20 de ani, şi mai avem mult de muncit. Acolo nivelul e mult mai ridicat, sperăm ca fanii să ne susţină în continuare, pentru că avem mare nevoie de ei”.

Miruna MIHANCEA

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei