5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

„Înainte de a fi polițiști, ați demonstrat că sunteți oameni!”

Patru polițiști rutieri din Caransebeș au fost felicitați de colegii din Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, după ce au ajutat două persoane căzute la pământ. „Felicitări, stimați colegi! Înainte de a fi polițiști, ați demonstrat că sunteți oameni!”, este mesajul transmis de reprezentanții IPJ.

Ambele cazuri au avut loc la finalul săptămânii trecute la Caransebeș.

Când un polițist rutier observă o persoană căzută pe carosabil, primul gând este că persoana ar putea fi victima unui accident rutier și trebuie să se intervină rapid pentru salvarea acesteia.

spot_img

La fel s-au gândit și colegii noștri, Gheorghe și Flavius, de la Biroul Rutier Caransebeș, vineri după-amiaza la finalul activităților de serviciu, când au observat un bărbat de aproximativ 65 de ani căzut pe marginea părții carosabile, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiu”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În momentul în care s-au apropiat de bărbat, cei doi polițiști au observat că era conștient, cooperant, dar acuza dureri în zona pieptului, spunând că i s-a făcut rău pe stradă. Cei doi au solicitat imediat un echipaj al Serviciului de Ambulanță care l-a preluat pe bărbat, transportându-l la spital, în acest moment fiind în afara oricărui pericol.

Ce de-al doilea caz a avut loc sâmbătă. „La intrarea în tura de serviciu, colegii noștri, Bogdan și Adrian, tot polițiști rutieri la Poliția Municipiului Caransebeș, au fost alertați de către un trecător despre faptul că în apropiere este o persoană plină de sânge, căzută pe stradă.

În locul indicat, polițiștii au găsit un bărbat de aproximativ 60 de ani, întins pe trotuar, cu fața în jos, murdar de sânge la nivelul feței, care părea să se sufoce.

În timp ce Bogdan l-a întors pe bărbat pe o parte și a încercat să îi elibereze căile respiratorii și să ii acorde primul ajutor, Adrian a solicitat intervenția personalului medical, împreună reușind să îl salveze pe bărbatul în cauză, care și-a revenit în drum spre spital.

În momentul în care se plimba pe stradă, acestuia i s-a făcut rău, căzând și lovindu-se violent cu fața de asfalt.

După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a ajuns acasă, alături de familie”, povestește Alina Boeru.

foto: IPJ CS

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. „Felicitări, stimați colegi! Înainte de a fi polițiști, ați demonstrat că sunteți oameni!”, este mesajul transmis de reprezentanții IPJ.

    Frumoase gesturile celor 4 de la rutieră.
    Mult mai „frumos” este însă mesajul transmis de reprezentanţii …:
    „Înainte de a fi poliţişti …”
    Nu după …
    Q.E.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei