fbpx
8.7 C
Reșița
joi, 23 martie 23

Incendiu în Cornuțel Banat! O persoană, găsită decedată!

Pompierii militari cărășeni au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Cornuțel Banat, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări. Din păcate, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată.

Focul a izbucnit în jurul orei 00:30, pomperii fiind chemați să intervină în urma unui apei la numărul unic de urgență 112, precizează Anca Balint, purtătorul de cuvânt la Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin:

A intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD cu 13 subofițeri.

spot_img

Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o persoană (bărbat) decedată.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără, la întreaga locuință”.

Din primele cercetări s-a stabilit că bărbatul găsit decedat era proprietarul casei. Dar, ca de obicei în astfel de cazuri, împrejurările în care a izbucnit incendiul, dar și cauza decesului bărbatului urmează să fie stabilite în urma unei anchete.

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei