Investiții de milioane și populație în creștere la Ezeriș: primarul Ioan Rusu anunță o nouă școală și proiecte europene importante

Comuna Ezeriș continuă să se dezvolte prin investiții importante în infrastructură și educație, susține primarul Ion Rusu, care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare în localitate.

Edilul a declarat că administrația locală are în prezent aproximativ șapte proiecte finanțate atât din fonduri europene, cât și din programe naționale, vizând modernizarea comunei și îmbunătățirea serviciilor publice.

Sunt multe lucruri de făcut la Ezeriș. Nu e gata totul, așa cum ne-ar fi plăcut. Avem aproximativ șapte proiecte în derulare, atât pe fonduri europene, cât și pe fonduri naționale”, a afirmat Ioan Rusu.

Printre investițiile anunțate se află și un proiect depus prin AFIR pentru achiziția de utilaje necesare gospodăririi comunei. Potrivit primarului, valoarea investiției este de aproximativ 74.000 de euro.

Vom achiziționa un tractor, o sărăriță, lamă de zăpadă și alte utilaje necesare comunei noastre”, a precizat edilul Ezerișului.

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în derulare vizează însă modernizarea infrastructurii educaționale din comună. Primarul Ioan Rusu a anunțat construirea unei noi clădiri pentru școala din Ezeriș, investiție finanțată tot prin AFIR și estimată la aproximativ două milioane de euro.

Noua unitate de învățământ va fi construită de la zero și va avea două niveluri, pe o suprafață de aproximativ 354 de metri pătrați.

Vom construi o clădire nouă, ridicată de la zero, de la fundație, cu tot ce este necesar, o clădire modernă din toate punctele de vedere. Noua unitate de învățământ va avea o capacitate de aproximativ 150 de elevi”, a explicat primarul comunei.

În contextul discuțiilor privind depopularea satelor din România, Ion Rusu susține că situația din Ezeriș este diferită față de multe alte localități rurale.

Din fericire, la Ezeriș gradul de populare a crescut. La recensământul din 2021 am avut peste 20% în plus față de recensământul din 2011”, a declarat edilul.

Creșterea populației și investițiile aflate în implementare sunt considerate de administrația locală semne clare că comuna Ezeriș traversează o perioadă de dezvoltare și modernizare accelerată.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei