fbpx
0.7 C
Reșița
marți, 28 martie 23

Ioan Rusu, Ezeriș: „Proiectele noastre depind și de alții“

Mai multe proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală vor prinde viață anul acesta în comuna Ezeriș. Obișnuit să scoată bani pentru comunitate din fiecare proiect, edilul Ioan Rusu nu se dezminte nici în acest an.

„Avem aprobare pentru două proiecte pe Anghel Saligny, proiecte ajunse în stadiul de licitații pentru execuție. Este vorba de un proiect pentru un drum vicinal și un altul pentru modernizarea unor străzi din comuna noastră“, a afirmat pentru Reper24, edilul Ioan Rusu.

„Am semnat săptămâna trecută contractul pentru sistemul de supraveghere video în comună și amplasarea unor stații de încărcare pentru autovehicolele electrice. Mai avem un proiect, finanțat din fonduri proprii, privind modernizarea sistemului de colectare a apelor pluviale. Concret, vrem să facem aproximativ 7 km de rigole, amplasate pe străzile din Ezeriș și din Soceni. Suntem în procedură de licitație, dar s-a înscris doar o singură firmă. Nu știu de ce constructorii nu se înghesuie la aceste lucrări; probabil numărul mare de administrații locale ce scot la licitație tot felul de lucrări. Aici vorbim de o valoare de aproximativ 1 milion de lei fără TVA, eșalonat pe o perioadă de doi ani și cu toate acestea,  s-a înscris la licitație doar o firmă“, a mai adăugat primarul comunei Ezeriș.

spot_img

Tot la începutul acestui an s-au recepționat lucrările, finanțate prin AFIR, de eficientizare energetică și modernizare a celor două cămine culturale din cele două localități ale comunei. Dosarul va fi înaintat finanțatorului, după care va urma vizita lor în teren. S-a depus solicitarea și se așteaptă de la ISU autorizarea celor două lucrări de investiții, a mai precizat edilul Ioan Rusu.

Dan AGACHE

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei