La oaste cu…arcanul!

Diaspora românească; aproximativ 5 milioane de români trăiesc și muncesc în afara granițelor țării. Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, dar și dincolo de hotarele Uniunii Europene. Sunt cel mai mare investitor din România. Altfel spus, cei mai mulți bani (valută) care intră în țară, sunt ai lor.

Ce-i leagă de patria mamă, de meleagurile unde s-au născut și au copilărit? Nimic sau aproape nimic. Unii mai au bătrâni în viață, alții și-au ridicat o casă. Cei mai mulți au fost nevoiți să plece pentru că statul român le-a închis fabricile și uzinele în care lucrau pentru a-și întreține familiile. Alții s-au săturat de impredictibilitatea legilor, de sistemul sanitar aflat în moarte clinică, de cel educațional care scoate analfabeți funcționali pe bandă rulantă, de hoție, nepotisme, de politica de mahala, de interesele meschine ale celor aleși și așa mai departe.

Și-au luat cu ei ce-a intrat într-un bagaj la avion, autocar sau în portbagajul mașinii. Au muncit pe rupte, au strâns din dinți, au mâncat pâine cu salam (ca acasă), și-au dat copii la școli prin țările adoptive, s-au îmbolnăvit și au fost tratați nediferențiat față de locuitorii autohtoni, au reușit să mai pună un ban la „strujac“ pe care l-au trimis în țară. Și-au făcut un rost, s-au așezat la casa lor și sunt conștienți de faptul că le e mai bine; lor și copiilor lor.

Mai trec din când în când pe acasă. Mai un cadou pentru cei dragi, mai schimbă un acoperiș la casa în care speră să trăiască după ce se întorc, mai dau o petrecere și…după două săptămâni își umplu portbagajul mașinii cu ouă, borcane cu murături și gemuri din fructele de-acasă, își iau și oala cu sarmale, eventual o pâine de casă, copată pe vatră din grâul nostru. Atât.

Ce face statul pentru ei? Se gândește cum să-i impoziteze, (că doar au, nu degeaba muncesc afară), cum să le mai pună o taxă, cum să-i mai fure cu legea în mână. Acum, când spectrul războiului planează asupra tuturor, statul român, politicienii noștri s-au gândit că un eventual conflict îi vor prinde total nepregătiți și s-au gândit că n-ar fi rău să dea o lege prin care, în caz de război, bărbații să fie luați la oaste. Să vină ei, diasporenii acasă, să-și lase familia, slujba, traiul de zi cu zi, ca să fie luați la oaste acasă, în România. Să mergă și să lupte pe front pentru binele țării, pentru propășirea neamului, pentru prosperitate și…. Gata mă opresc că spun deja prostii.

Păi în primul rând, diasporenii, sunt cei a căror vârstă este de sub 50 de ani (mă refer la majoritatea lor), adică născuți după anii 70, care nu au făcut în viața lor o zi de armată. Nu au tras cu un kalashnikov, nu au văzut de aproape măcar un tanc, un TAB, ori un ABI; nu s-au uitat prin luneta unei puști, ori prin vizorul unui AG. Habar nu au ce e aia „cățea“, nu au mâncat la gamelă, nu au băut apă de ploaie din urma unei copite și nu au mărșăluit zile în șir cu rucsacul în spinare și picioarele pline de bășici de la bocanci.

Dar ei trebuie să vină în țară să ne apere. Să apere ce? O clasă bogată cu vile, mașini de lux și firme fără număr, niște politicieni care s-au descotorosit de ei ca de o măsea stricată? Să apere niște valori democratice dâmbovițene în care nu mai cred nici cei rămași acasă? Să fie la număr? Să fie carne de tun pentru bunăstarea celor ce se vor ascunde precum șobolanii? În caz contrar ce se va întâmpla? Îi vor amenința cu Tribunalul Militar? Îi vor aresta sau îi vor trimite forțat pe front într-un război ce nu e al lor?

Nu știu cum au gândit cei ce au întocmit acel proiect de lege (din fericire încă proiect). Nu știu dacă și-au făcut socoteala câți dintre românii plecați de ani de zile în afară vor răspunde prezent la o astfel de chemare. Nu știu câți dintre cei ce ne conduc destinele astăzi își vor lăsa odraslele să plece la oaste.

Mă rog bunului Dumnezeu să nu ajungem acele vremuri. Am suficient de mulți ani în spate să-mi amintesc poveștile spuse de bătrânii care au supraviețuit celei de a doua conflagrații mondiale. Am cunoscut multe bătrâne care și atunci, pe vremea copilăriei mele, mai ieșeau seara la poartă așteptândul pe Gheorghe, pe Vasile ori pe Ion să vină din Siberia. E regretabil că s-a ajuns aici.

Vă întreb stimați politicieni: dacă timp de 32 de ani ați făcut tot posibilul să-i îndepărtați pe diasporeni de țara lor, dacă nu ați făcut nimic pentru a încerca să-i determinați să se întoarcă acasă, cum credeți că-i veți putea aduce la oaste? Cu arcanul?

Dan AGACHE