fbpx
15.7 C
Reșița
vineri, 29 martie 24

La Pojejena se lucrează intens

Încă de la sfârșitul anului 2022, administrația locală a comunei Pojejena din Clisura Dunării a depus într-o primă etapă trei proiecte pe Planul Național de Redresare și Reziliență. Despre acestea, edilul Mira Radovancovici a precizat pentru cititorii Reper24:

„Vrem să facem un centru administrativ și social cultural în localitatea Divici în valoare de 77 de mii 500 de euro. Mai avem un proiect ce prevede un centru comunitar destinat unor activități sociale, culturale, artistice, educaționale și religioase tot din localitatea Divici a cărui valoare este de aproximativ 88 de mii de euro și un al treilea proiect privind reabilitarea dispensarului uman din Pojejena, proiect ce are o finanțare de 144 de mii de euro“.

Toate cele trei proiecte au fost declarate eligibile și se așteaptă doar semnarea contractelor, a mai afirmat edilul din Pojejena.

„Într-o a doua etapă am depus, tot pe PNRR, alte trei proiecte: centru multifuncțional din localitatea Șușca în valoare de 199 de mii de euro, reabilitare, modernizare și dotare școală Belobreșca – 451 de mii de euro și complexul sportiv din Radimna ce va fi finalizat cu 89 de mii de euro. La aceste proiecte nu am primit încă răspuns dacă vor fi sau nu aprobate la finanțare și nici nu am fost contactați de la minister pentru lămuriri sau acte adiționale. Suntem optimiști și credem că și acestea vor primi finanțare“, a mai adăugat primarul comunei Pojejena, Mira Radovancovici.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei