5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

Lansare de carte în Parcul Tricolorului! Sclipirile de vers ale Adrianei, împărtășite astăzi reșițenilor!

Publicația Reper24 organizează astăzi, de la ora 19:30, în foișorul din Parcul Tricolorului (Govândari) o manifestare culturală ce are în prim-planul ei lansarea volumului de debut al autoarei Adriana Cazacu Presură, intitulat „Sclipiri de vers”. La eveniment vor participa oameni de cultură și iubitori ai poeziei, acțiunea bucurându-se de prezența cantautorilor folk Cristian Melcher și Marcel Colcer.

Adriana Cazacu Presură, s-a născut pe data de 24 iulie 1981, este originară din Slatina, județul Olt, a studiat pianul încă de la 6 ani la Școala de muzică Nicolae Titulescu, fiind pasionată de mică de teatru și poezie, primele versuri scrise în timpul liceului fiindu-i publicate în revista Liceului Pedagogic Nicolae Titulescu.

Despre debutul ei literar care se va produce în premieră în această seară la Reșița, autoarea Adriana Cazacu Presură a declarat pentru Reper24:

spot_img

„A fost o provocare lansată în urmă cu un an de zile de către bunul meu prieten, prozatorul, publicistul, poetul Nicolae Dincă, alias Nae de la Moruglav, după o vizită pe care mi-a făcut-o la Văliug și nemaiputând fii prezenți pe scenă mi-a făcut propunerea de a-mi așterne creațiile poetice într-un volum de poezii. Nicolae Dincă este și prefațatorul volumul meu de poezii. Ideea titlului pe care l-am dat volumului  „Sclipiri de vers“ mi-a fost dat de străfulgerările inspiraționale pe care le-am trăit în anumite momente ale vieții mele. Poeziile sunt inspirate de natură, divinitate, familie, aceasta reprezentând un liant între mine și poezie. „Muzele“ mele sunt fetița mea, soțul, câinele, verdele crud al brazilor și tot ceea ce este frumos și mă inspiră.

La finalul manifestării culturale care va avea loc în foișorul din Parcul Tricolorului, autoarea versurilor va oferi volumul cu autograf celor prezenți. Vă așteptăm cu dragoste de vers la purtător.

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei