Camera Deputaților a adoptat în această săptămână Legea Femicidului, un act normativ care introduce măsuri mai ferme pentru combaterea violenței împotriva femeilor și pentru protejarea victimelor violenței domestice. Proiectul a fost susținut de parlamentari din mai multe formațiuni politice.
Potrivit deputatului Ion Marcel Vela, unul dintre inițiatorii proiectului legislativ, noua lege aduce o serie de modificări importante în modul în care statul intervine în astfel de cazuri.
„În această săptămână a fost votată în Camera Deputaților Legea Femicidului. Au fost multe analize, postări și explicații despre nevoi, urgențe, măsuri și decizii legislative noi”, a transmis parlamentarul.
Conform acestuia, legea prevede că statul va continua ancheta penală chiar dacă victima își retrage plângerea, în situațiile în care există suspiciuni că decizia a fost luată sub presiune sau amenințare. De asemenea, răzbunarea pentru divorț sau refuzul de a continua o relație devine circumstanță de omor calificat.
Un alt element important al actului normativ vizează protecția copiilor martori la violențe. Polițiștii și procurorii vor fi obligați să îi preia imediat și să le asigure protecția legală.
Legea introduce și pedepse noi pentru încălcarea ordinului de protecție. Astfel, persoanele care nu respectă ordinul judecătoresc și se apropie de victimă riscă închisoare de la 1 la 5 ani. În plus, agresorul nu va mai putea moșteni victima, iar infracțiunea de viol va fi investigată de stat independent de voința victimei.
Totodată, inițiatorii au prevăzut colectarea și publicarea datelor pentru a preveni alte tragedii și au introdus instrumente de evaluare și prevenire a riscului. Proiectul mai stabilește pedepse mai dure pentru crimele comise de parteneri sau foști parteneri, în context de control sau dominație.
Deputatul a precizat că a susținut propunerea legislativă alături de colegii din grupul parlamentar al Partidul Național Liberal și că inițiativa a fost promovată împreună cu deputata Alina Gorghiu, care a avut ideea proiectului.
„Am votat-o împreună cu majoritatea deputaților din Parlamentul României, fiindcă această nouă lege înseamnă viață, iar viața femeilor nu este negociabilă”, a subliniat Ion Marcel Vela.
Parlamentarul a făcut și un apel către victimele violenței domestice să anunțe imediat autoritățile. „Orice violență domestică trebuie raportată urgent la 112, iar polițiștii Ministerului Afacerilor Interne au deja pregătite cătușele”, a mai declarat acesta.
Adoptarea legii este considerată de inițiatori un pas important în consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a violenței domestice în România.
Lorena POENARU



















”Potrivit deputatului Ion Marcel Vela, unul dintre inițiatorii proiectului legislativ … divorț sau refuzul de a continua o relație devine circumstanță de omor calificat.”
–
Exact așa ”gândeau” și cei din PCR, ”seceriștii și ciocănarii”, față de circumstanța tentativei de trecere a frontierei a unora, adică îi împușcau pe fugarii din țară, extrajudiciar, la graniță.
Cine nu e cu noi (gu noi) e împotriva noastră?
QED