Locatari evacuați dintr-un bloc de pe strada Căminelor!

Un apel la 112 anunța în jurul orei 17:00 un incendiu izbucnit la un bloc de locuințe, tip cămin, din Reșița, cu degajarea de fum.

La fața locului au ajuns echipaje de la Detașamentul de Pompieri Reșița cu o autospecială pentru stins incendii și o autospecială pentru intervenție și salvări de la înălțime, dar și un echipaj medical din cadrul SAJ Caraș-Severin.

Potrivit informațiilor oferite de purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Anca Balint, la această oră incendiul a fost lichidat. Flăcările ar fi cuprins materiale depozitate la capătul coridorului, la etajul al III-lea al imobilului.

Cea mai mare parte a locatarilor s-au autoevacuat. Pompierii au sprijinit 7 persoane sa iasă în siguranță din bloc.

Cu o oră înaintea incendiului de la Reșița, un alt incendiu s-a produs la un depozit fier vechi situat pe str. Broșteniului din Oravița, care se manifesta pe o suprafață de circa 1000 mp.

Au acționat echipaje de la Secția de Pompieri Oravița, cu 4 autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD. „Având în vederea numărul mare de autoturisme depozitate în vederea dezmembrării, a gradului ridicat de uscăciune a vegetației din apropiere, respectiv a riscului de extindere la vecinătăți, în sprijin au fost alocate câte o autospecială pentru stins incendii de la Detașamentul de Pompieri Reșița și Sectia de Pompieri Moldova-Nouă. De asemenea, pentru a asigura continuitate în alimentarea cu apa, a fost solicitată în sprijin o cisternă de la SC Banat Farming, cu o capacitate de 40 tone de apă”, a declarat Anca Balint, purtător de cuvânt în cadrul ISU Caraș-Severin.

 

Lorena POENARU

Știrile zilei