fbpx
23 C
Reșița
duminică, 05 mai 24

Mai puține lucrări de plombare pe drumurile naționale din județ!

Reprezentanții Secțiilor de Drumuri Naționale vorbesc despre o îmbunătățire a infrastructurii rutiere în județul Caraș-Severin.

Din punct de vedere al realizărilor înregistrate de secțiile de drumuri aflate în subordinea DRDP, pe raza județului Caraș-Severin s-au finalizat lucrările de covor asfaltic pe tronsonul Caransebeș – Sacu limită de județ Caraș-Severin, iar pe DN 57 B în zona Bozovici s-au finalizat lucrările de covor asfaltic și sunt în curs de desfășurare lucrările de covoare asfaltice foarte subțiri pe zona Bozovici, spre Oravița, până la Crivina.

De asemenea au fost finalizate lucrările de covoare asfaltice subțiri și pe DN58 B Reșița-Bocșa.

În cursul anului 2022 au mai fost realizate și 32.000 mp de plombări gropi pe drumurile naționale de pe raza județului.

Urmează pregătirea pentru sezonul rece, o campanie de întreținere curentă care constă în mare parte în plombări gropi, acolo unde mai este cazul, drumurile sunt în general destul de bune și pregătite pentru sezonul de iarnă”, a declarat Ioan Boba, șef Secție Drumuri Naționale Caransebeș.

Printre activitățile Secției de Drumuri Caransebeș se află și lucrări de toaletări și cosiri. Deși campania de cosire s-a încheiat, se va mai face pentru pregătirea de iarnă încă o campanie.

Nu putem să nu remarcăm că pe drumurile naționale anul acesta se văd lucruri frumoase, lucrări importante care se fac. Am văzut lucrări pe drumul Reșița – Bocșa, dar și lucrări importante pe tronsonul Caransebeș – Lugoj, chiar am rămas surprins de rapiditatea cu care s-a făcut drumul acela.

Apoi avem lucrări pe drumul Oravița, unde am înțeles că se lucrează.

Am mai văzut lucrări foarte frumoase de la intersecția cu drumul înspre Anina, la Bozovici, lucrări serioase făcute pe drumurile noastre”, a declarat prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir.

Pentru că intervențiile s-au făcut pe timpul anului, în acest moment nu există probleme de circulație pe niciun DN de pe raza județului, după cum susțin cei de la drumuri.

foto sugestiv

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei