În Austria, la St. Jakob im Rosental, s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, în perioada 4 – 5 februarie, Campionatul Național de Biathlon Elite 13-15 ani, acolo unde a concurat și s-a impus Samira Galiceanu, originară din Reșița, antrenată chiar de tatăl ei, Mihai Galiceanu despre„isprăvile“ căruia am mai scris și în trecut la Reper24.
Reșițeanul Mihai Galiceanu antrenează Lotul Național de juniori al Austriei la Biathlon.
Revenind la concursul s-a desfăsurat în Land-ul Kärnten St Jakob din Rosental, trebuie remarcat faptul că încă din prima zi s-a desfășurat proba de Sprint, acolo unde pe o vreme urâta și cu vânt puternic, tânăra Samira, în vârstă de 13 ani, a nimerit toate cele 10 ținte, fapt care a populsat-o pe prima poziție încă de la prima tragere.
În ultima tură de alergare pe skiuri din cauza concentrări pe alergare a ratat intrarea în sosire trecând pe lângă aceasta 10 metri după care a realizat si a trecut printre separatoarele de partie intrând in linie dreaptă spre sosire. După mai multe contestări ale altor cluburi aceasta greșeală i-a adus Samieri o maximă penalizare de un minut, retrogradând-o de pe prima poziție până pe locul 4 la 10 secunde de locul întâi.
A urmat cea de-a doua zi, cu proba de urmărire unde concurenții pleacă din start de pe poziția și timpul cu care au sosit cu o zi în urmă.
Despre modul în care a văzut concentrarea și dorința de a realiza un rezultat mare, antrenorul și tatăl Samirei, Mihai Galiceanu, ne-a declarat: „Vreau să vă spun că așa o motivație dar și conștientă de greșeala pe care a comis-o din partea Samirei nu am văzut la mulți sportivi, ea spunându-mi că le va bate si de data asta și să nu îmi fac griji. A urmat proba de urmărire unde, așa cum îmi promisese după prima tragere, a devenit lider, conducând cursa până la final și devenind Campioana națională a Austriei în proba de urmărire U13!
Vreau să vă precizez că Samira Galiceanu este cea mai bună trăgătoare cu pușca cu aer coprimat la 10 m din Austria la categoriile de vârsta 10-16 ani ceea ce ne conferă un avantaj în acest sport alb și frumos care îmbină alergatul pe schiuri Schi-fond cu Tir-ul „Biathlon“.
Mihai Galiceanu scoate campioane pe bandă rulantă, fără ca acestea să beneficieze de școlarizare specifică domeniului Biatlon!
Despre comportarea Samirei Galiceanu dar și al celuilalt produs de succes pe care l-a condus spre performanță, antrenorul român Mihai Galiceanu ne-a declarat: „Sunt extrem de mulțumit de evoluția copilului meu pentru că este singura sportivă, așa cum a fost și actuala mea atletă Anna Andexer, pe care am antrenat-o timp de 9 ani și în prezent care ocupă locul doi Mondial la general în Biathlon Junior, care nu merge la o școală cu specialitate biathlon. Samira merge la o școală normală fără profil sportiv, într-o clasă de limbi străine.
Pentru viitor sper să ramânem sănătoși, să putem crește frumos și să arătăm tuturor că putem ajunge acolo unde ne propunem chiar daca suntem români“, a declarat Mihai Galiceanu pentru Reper24, antrenorul originar din Reșița fiind prezent cu lotul Austriei de juniori în Estonia, la ultima etapa de IBU Junior înainte de Europenele din Lituania care începe pe 15 februarie și Mondiale din Kazahstan pentru Juniori.
Despre prezența la internaționala de biathlon, antr. Mihai Galiceanu, care pregătește lotul Național de juniori al Austriei la Biathlon, a menționat: „ speranța mea e că vom reuși să intrăm în Top 10 cu cel putin 3 sportivi printre care și Anna Andexer, pe care o consider favoritã în această tripletă. Nu vreau să închei dialogul cu dumneavoastră fără să mulțumesc pe această cale domnului pro-rector UBB Reșița, prof. univ. Andrade Bichescu și profesorilor de la catedra de sport a aceleași universități pentru sprijinul și colaborarea bună pe care am avut-o și o am cu domniile lor.
De asemenea un cuvânt de apreciere și domnului profesor Gheorghe Dudu cu care îmi telefonez foarte des și care mă motivează de fiecare dată în momentele grele. Mulțumesc și dumneavoastră Reper24 pentru interesul arătat pentru acest sport frumos“, a încheiat Mihai Galiceanu.
Mult succes pe mai departe în obținerea celor mai înalte performanțe ale biatlonului pentru întreaga familie Galiceanu, cea care ne reprezintă cu cinste peste hotare!
Sergiu TABAN


















