7.7 C
Reșița
marți, 19 octombrie 21

Marcel Vela mai bate un stâlp la gardul ce-l va izola pe președintele CJ Caraș-Severin

„Capo del tutti capi“ peste liberalii cărășeni, senatorul Marcel Vela a mai bătut un stâlp la gardul ce-l va izola pe actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Cu toate că s-a arătat hai să zicem „mai puțin mulțumit“ de cum merg treburile prin județ, liderul liberal a declarat că nu se va amesteca în deciziile actualului președinte și nici nu va comenta nimic despre activitatea acestuia până când nu se va împlini anul de la preluarea mandatului.

Cum până atunci ar mai fi aproape două luni, Marcel Vela lucrează temeinic la echipa actualului președinte de CJ. După ce a impus ca vicepreședinte un om al domniei sale, acum aduce și un city manager în care are deplină încredere, Andrei Ungur:

spot_img
Aseară au fost publicate în Monitorul Oficial al Românei nr. 841 – Deciziile 416 și 417 ale Prim-Ministrului României cu privire la eliberarea din funcția de Secretar de Stat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a domnului Andrei Vasile Ungur, respectiv numirea pe aceeași funcție a domnului Daniel George Surdu.
Filiala PNL Caraș-Severin mulțumește domnului Secretar de Stat Andrei Ungur pentru activitatea desfășurată în ultimii doi ani la MDLPA, cât și pentru sprijinul acordat dezvoltării județului Caraș-Severin. Totodată, îi urăm mult succes domnului Secretar de Stat Daniel Surdu în noua sa calitate de membru al Guvernului României.
La solicitarea conducerii Consiliului Județean și a președintelui Romeo Dunca, domnul Andrei Ungur a acceptat să revină în Banatul de Munte și să îndeplinească începând de săptămâna viitoare funcția de Administrator Public al județului Caraș-Severin“, se precizează în comunicatul organizației PNL Caraș-Severin.
Doi iepuri dintr-un foc. Așa precizie mai rar. Pe de-o parte, îl mulțumește pe Daniel Surdu care a muncit mult în organizarea și derularea campaniilor electorale de anul trecut, iar la capitolul recompense a cam rămas pe dinafară, pe de altă parte mai aduce în preajma lui Romeo Dunca un om de încredere (unii i-ar spune spion, dar eu nu cred așa ceva).
Altfel spus, actualul prezident de Consiliu Județean va ajunge să semneze ca primarul tot ceea ce i se servește și va participa cu elan patriotic la acțiunile de tăiere a  „pamblicuțelor“ pentru mărețele realizări ale instituției pe care cu onoare o conduce (asta dacă va reuși să finalizeze ceva din lucrările începute de alții).
Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei